Directorul Camerei de Comerţ Sibiu: „Noi am ales un preşedinte, nu ne-am ales un muncitor care să lucreze în locul nostru. Dacă vrem să trăim mai bine, trebuie să muncim mai bine“
„Urăsc tema asta, cum ne promovăm, că avem forţă de muncă calificată şi ieftină. Este tema care ne va ţine captivi, o să ne ducă spre faliment. Este absolut critic să trecem de la made in Romania la made by Romania“
Cum va fi România cu Klaus Iohannis preşedinte (fostul primar al Sibiului timp de 14 ani)? Vor veni investiţiile? Va creşte economia? Acestea sunt câteva dintre întrebările adresate la Sibiu în cadrul întâlnirii avute de BCR şi ZF în cadrul proiectului „Cum dezvoltăm România – oportunităţi de afaceri şi dezvoltare locală“
„Noi am ales un preşedinte, nu ne-am ales un muncitor care să lucreze în locul nostru. Dacă vrem să trăim mai bine, trebuie să muncim mai bine“, a răspuns Eugen Iordănescu, directorul general al Camerei de Comerţ Sibiu.
Unul dintre atuurile Sibiului în atragerea investiţiilor, în special a celor străine, a fost forţa de muncă ieftină, dar bine calificată. Din acest motiv, rata şomajului este de numai 4%, firmele fiind disperate să găsească personal. Pentru fabricile din Sibiu, primăria chiar a pus transport special pentru zonele limitrofe. Din 400.000 de locuitori, circa 121.000 aveau un loc de muncă în Sibiu, un număr destul de ridicat versus cea mai mare parte a judeţelor ţării. Salariul mediu în luna mai a fost de 1.730 de lei, faţă de 1.100-1.200 de lei în Vaslui sau Botoşani.
Judeţul Sibiu se bazează pe o poziţie logistică extraordinară combinată cu un echilibru între tradiţie industrială, cultură, convieţuire etnică şi turism (în 2011 am bătut litoralul ca număr de turişti), a menţionat Eugen Iordănescu
Sursa: Ziarul Financiar
« TOMA COCONEA, un campion prin definiţie, un mare caracter prin tot ceea ce face ! (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Şi în Valea Jiului, modelul lucrului bine făcut este adoptat cu succes de Apa Serv »