Fundaţia Ianza vă oferă ocazia de a vă face un cadou special de Crăciun: lucrări de artă autentice
Dacă vreţi să faceţi cuiva drag sau chiar dumneavoastră înşivă un cadou de suflet ceva mai aparte, avem a vă da o soluţie. Zeci de opere de artă, de la picturi, sculpturi, fotografii artistice, grafică ş.a.m.d. ale unor artişti contemporani de cea mai înaltă clasă din Valea Jiului, din România dar şi din ţări precum Germania, Grecia, Bulgaria, Serbia, Ecuador sau Argentina vor fi scoase la licitaţia pe care Fundaţia Ianza Art Inter-Cultural o va organiza marţi, 9 decembrie 2014, începând cu orele 17,00 la galeria de artă Ianza din centrul municipiului Petroşani. “În mare parte este vorba despre lucrările realizate de artiştii care au partzicipat la taberele de creaţie organizate de noi, anul acesta, în România, Germania şi Grecia, dar şi de alte lucrpri artistice deosebit de frumoase. Preţurile de la care porneşte licitaţia sunt accesibile tuturor iubitorilor de artă care doresc să-şi facă sau să facă un cadou deosebit de sărbători. Vă aşteptăm”, spune renumitul artist Cristian Ianza, preşedintele Fundaţiei care organizează acest eveniment.