Poleiul le-a dat de furcă
Doi şoferi au fost răniţi după ce maşinile lor au derapat din cauza poleiului din Valea Jiului.
Încă de la primele ore ale dimineţii, zăpada căzută în estul dar şi vestul Văii Jiului a creat probleme şoferilor care nu au ţinut cont de faptul că sub stratul de zăpadă este polei. Un şofer din Aninoasa (foto) s-a izbit violent de un parapet al podului peste Jiul de Vest, iar în urma accidentului a fost uşor rănit şi nu a necesitat internarea în spital spun poliţiştii din Aninoasa. Incidente minore au fost înregistrate şi în afara municipiului Petroşani, pe DN 66 în zona Peştera Bolii. Tot din cauza vitezei şi a poleiului, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Petroşani, care circula prin Petrila, s-a izbit cu partea laterală a autoturismului de un stâlp de electricitate şi a fost rănit uşor. Chiar dacă a nins puţin în noaptea de luni spre marţi, când a fost avertizarea de cod galben, poleiul a fost principalul inamic al şoferilor, iar firma angajată de municipalitatea Petroşani pentru operaţiunile de deszăpezire a şi fost amendată de Poliţia Rutieră. Tocmai pentru că nu a intervenit la timp cu material antiderapant.