Îngerii cu o aripă luptă cu viaţa

1 aripa Persoanele cu dizabilităţi din întreaga lume şi-au serbat ziua în data de 3 decembrie. Deşi problemele cu care se confruntă pot fi copleşitoare, aceşti oameni ne demonstrează că oricine este special în felul său, iar fiecare indiferent de problema pe care o are îşi poate scoate calităţile la lumină. La Petroşani, la Sala de Marmură a Primăriei Petroşani a avut loc un eveniment dedicaz Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap.

Zeci de copii au fost prezenţi, însă deşi problemele lor sunt multe aceştia ne-au demonstrat că dacă există voinţă orice e posibil. Cu o veselie debordantă şi cu un optimism pe care mulţi l-au pierdut, aceşti îngeri cu o aripă au arătat cu pot să zboare şi să fie deasupra tuturor.

“Copiii toţi sunt îngeri. Uneori se nasc şi îngeri cu o singură aripă dar ei vor să zboare şi reuşesc să zboare. Dar ca să poată zbura trebuie luaţi în braţe dar mai există o variantă, san e îmbrăţişăm doi câte doi şi noi în Casa Pollicino am reuşit acest lucru care poate fi înfăptuit. Astăzi v-am arătat  copii nostril. Sunt 36 de copii cu dizabilităţi din întreaga Vale a Jiului, de la patru ani de la vârsta cea mai mică pe care legea ne-o permite ca să stăm în Casa Pollicino. Ei îşi găsesc reşedinţa în toată Valea Jiului dar în Casa Pollicino este un lucru magic acolo unde totul este posibil şi unde fiecare este la el ecasa. Astăzi am reuşit să vă arătăm nişte copii fericiţi, nişte copii care reuşesc să zboare”,  a declarat Florentina Presecan, director Casa Pollicino.

O tânără care suferă de anumite dizabilităţi fizice oferă un exemplu de viaţă. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, iar acum lucrează în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială de la Petroşani.

“Eu consider că oricine are o abilitate, trebuie doar pusă în valoare şi atunci când abilitatea este scoasă în evidenţă dizabilităţile devin mai puţin vizibile

Nu a fost uşor, dar de-a lungul timpului am avut lângă mine persoane care m-au încurajat, care m-au înţeles şi am avut lângă mine persoane foarte bune care întotdeauna m-au încurajat, iar la locul de muncă m-am integrat”, ne spune Gabriela Anca.

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a fost prezent la evenimentul dedicat acestor persoane.

“Astăzi este Ziua Internaţională a Copiilor cu Dizabilităţi şi în fiecare an facem acest spectacol cu ei şi pentru ei şi ştiu că marea majoritate dintre ei fac progrese foarte mari ceea ce înseamnă că grija pe care familia şi cei de la şcoală, cei de la Asociaţia Persoanelor cu Autism şi mulţi alţi nu fac altceva decât să îi încurajeze şiş a le creeze un climat plăcut. Cel mai important pentru dezvoltarea lor în funcţie de dizabilitatea pe care o are fiecare. Am văzut şi angajaţi foarte buni chiar dacă au o anumită dizabilitate”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Copiii speciali din Petroşani au încântat auditoriul cu momentele artistice puse în scenă. Melodia anului “happy” a reflectat cel mai bine optimismul care îi caracterizează pe aceşti micuţi care luptă cu viaţa.



« (Știre anterioară)