Mircea Moloţ- dus la DNA Alba pentru audieri

molot Şeful CJ Hunedoara a fost condus la audieri, la DNA Alba, în dosarul penal în care este cercetat pentru fapte de corupţie. Moloţ a fost luat din biroul său, iar DNA a extins urmărirea penală pe numele președintelui CJ Hunedoara.

Procurorii DNA Alba au extins urmărirea penală pe numele președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț, pentru săvârșirea unor fapte de corupție în legătură cu acordarea unor contracte din bani publici. Astfel, Mircea Moloț ar fi urmărit penal pentru trafic de influență în formă continuată, luare de mită, infracțiunea de fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; spălare de bani în forma instigării, deținerea fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat.
02-tiberiu-balint-sedinta-consiliu-judetean_32 Dosarul îl vizează și pe vicepreședintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, care are calitatea de suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani în forma instigării.
La perchezițiile din 7 noiembrie, procurorii DNA au găsit în biroul lui Mircea Moloț din cadrul CJ Hunedoara un document clasificat secret de stat nivel „secret”, document interzis la deținere de către persoane neautorizate, însă şeful CJ Hunedoara a spus atunci că erau hârtii fără importanţă şi un CV al unei persoane.