PENAL. Fostul şef al AJOFM Hunedoara suspectat de infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene
După ce a fost suspendat din funcţie şi trimis în judecată pentru conflict de interese, Vasile Iorgovan Velichi, fostul director al AJOFM Hunedoara, este suspectat acum de mai multe fapte de natură penală pentru care riscă ani buni de închisoare.
Tot din postura de director al AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan Velichi a făcut tot posibilul pentru a obţine avantaje financiare de o asociaţie din Valea Jiului, cu care a încheiat un acord de parteneriat. Astfel, spun oficialii ANI, “În vederea implementării Proiectului POSDRU/103/5.1/G/75757 „Facilitarea accesului pe piața muncii a persoanelor în căutarea unui loc de muncă și a șomerilor”, în luna octombrie 2010, Asociația „Thumende”, Valea Jiului (în calitate de beneficiar) a încheiat un acord de parteneriat cu A.J.O.F.M. Hunedoara (reprezentantă de către Iorgovan Velichi Vasile Constantin – director), acord care se constituie ca Anexa 3 la contractul de finanțare. Prin semnarea acordului de parteneriat și angajarea A.J.O.F.M. Hunedoara ca partener în contract, Iorgovan Velichi Vasile Constantin a intrat în posesia unor informații din interiorul instituției publice pe care le-a utilizat ulterior pentru obținerea unor avantaje patrimoniale sub formă de remunerație, de către soția și fiica sa, conturându-se, astfel, premise în sensul inexistenței unei selecții pe criterii obiective a persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Soția și fiica persoanei evaluate au obținut fiecare, pentru o perioadă de 5 luni, cât au fost angajate în cadrul proiectului mai sus menționat, venituri de natură salarială, în cuantum de 35.135 lei”.
ANI spune că în acest caz se conturează posibile infracţiuni penale de conflict de interese, abuz în serviciu, dar infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, comise de ex-directorul AJOFM Hunedoara şi a sesizat organele judiciare în vederea verificării acestor indicii. Dacă faptele se adeveresc, Iorgovan – Velichii riscîă să stea şi 6 ani după gratii.
Vasile Iorgovan Velichi a fost director al AJOFM Hunedoara în perioada 01 iunie 2005 – 10 iunie 2014.