ADI Termoficare, a treia încercare
O nouă încercare de atribuire a serviciului unic de termoficare din Valea Jiului. În urmă cu aproape doi ani, s-au pus bazele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitarã „Termoficare”, cu scopul declarat de a crea o structură viabilă care să asigure furnizarea agentului termic în sistem centralizat în întreaga Vale a Jiului. Practic, se spunea că noua societate, căreia urma să-i fie concesionat serviciul, va fi de fapt o sucursală a CEH. Cu obiect de activitate furnizarea agentului termic în Valea Jiului. Acest serviciu va fi scos la licitaţie în luna decembrie, pentru a treia oară.
“Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoficare va organiza o nouă licitaţie pentru concesionarea serviciului de termoficare la nivelul Văii Jiului în data de 15 decembrie, atunci vom putea spune exact dacă toate condiţiile vor fi îndeplinite pentru adjudecarea acestui serviciu”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani.
La ultima licitaţie care a avut loc s-au prezentat doar doi ofertanţi, din totalul celor trei care şi-au anunţat intenţia. Astfel, la momentul 30 octombrie, licitaţia a fost anulată.
“Au fost probleme, cred că de data aceasta se va ajunge la toate cele necesare pentru a se putea atribui acest serviciu”, a mai spus sursa citată.
Fiecare oraș are o societate de sine stătătoare, dar, din cauza datoriilor, mai toate au intrat în insolvență. Astfel se caută soluţii pentru înfiinţarea unui sistem unic de termoficare la nivelul Văii Jiului. La licitaţia din luna octombrie, alături de CEH s-a mai prezentat si o societate din Brad, judeţul Hunedoara, însă ar mai fi trebuit să fie prezentă o de profil din Timişoara.