Dezvoltare turistică, nu de cazare O singură autorizaţie de construcţie în Parâng

parang Numărul autorizaţiilor de construcţii pentru masivul Parâng a scăzut drastic. De la zeci de astfel de documente care erau eliberate anii anteriori, anul acesta administraţia locală de la Petroşani şi-a dat acordul pentru o singură construcţie în munte. Astfel, în cursul acestui an o singură autorizaţie de construcţie a fost eliberată pentru masivul Parâng.

“Anul acesta a existat o singură cerere pentru autorizaţie de construcţie care a şi fost acordată. E vorba despre o pensiune care a fost realizată în zona telescaunului vechi, mai exact între cele două telescaune care vor funcţiona din această iarnă către masivul Parâng”,  a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani.

Dezvoltarea infrastructurii turistice

Numărul autorizaţilor eliberate pentru construcţia de cabane din munte a scăzut datorită proiectelor de dezvoltare a staţiunii. Autorităţile petroşănene încearcă să limiteze numărul numărul noilor cabane, însă punc accentul pe dezvoltarea infrastructurii turistice.

“A existat o politică la nivelul administraţiei publice locale a municipiului Petroşani de a nu se acorda foarte multe autorizaţii pentru noi construcţii în masivul Parâng pentru că se doreşte să se dezvolte infrastructura turistică a masivului ceea ce înseamnă instalaţii de cablu şi pârtii şi tot ce ţine de posibilitatea de distracţie a turiştilor”,  a mai spus sursa citată.

În cadrul proiectului de dezvoltare a staţiunii montane Parâng se are în vedere realizarea de instalatii de alimentare cu apasi canalizare, tunuri de zapada, telegondola, partii ultramoderne sau un orasel al copiilor.

Noile partiile din Parang vor insuma peste 23 de kilometri.
Partiile din Parang sunt la nivel european, dar nu avem cu ce sa asiguram transportul turistilor pana la ele.

Unde se va schia?

Vor fi amenajate 17 partii de schi, insumand 23,7 km, ce vor beneficia de instalatii de transport pe cablu, cai de acces, iluminat nocturn pentru partia 2A, cat si de o instalatie de producere a zapezii artificiale, care va cuprinde: o captare de apasi statie de pompe (pe paraul Jiet), un bazin de apa la confluenta Gruniului cu Maleia si unul la „Casuta din povesti”, retea de conducte si tunuri de zapada. Au fost proiectate urmatoarele partii: 3a (Vf. Badea – Slima); 3b (Vf. Parang – Slima); 3c (Poiana Zapezii – Plecare Telescaun 4); 4a (Vf. Badea – V – Plecare Telescaun 4) ; 4b (Vf. Badea – B – Plecare Telescaun 4); 4c (Vf. Badea – B); 4d (ANEFS – B); 6a – 6b (Poiana Zapezii – Plecare Telescaun 6); 6d – 6c (Vf. Parang – Plecare Telescaun 6); 7a (Vf. Badea – Plecare Telescaun 7); 7b (Vf. Parang – Plecare Telescaun 7); 7c (Vf. Piatra – Plecare Telescaun 7); 7d (Vf. Piatra – Plecare Telescaun 7); 2a (Vf. Parang – Coama – intermediara Telescaun T3); 2b (Statia Meteo – Plecare Telescaun 4); 2c (Statia Meteo – intermediara Telescaun T3); 2d – 2f (Sosire Telescaun T3 – Saivane).

Pentru cei mici, se va construi un orasel al copiilor, acestia putandu-se bucura de o banda transportoare, un carusel, instalatii usoare, aparate alternative de zapada, cum ar fi: sanii, placi, pneuri.



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »