Ion D. Sîrbu din nou „prezent” la Mina Petrila
Iubitorii de cultură ai oraşului Petrila s-au strâns sâmbătă, 6 decembrie, în fosta clădire a pompelor din incinta Minei Petrila pentru a asista la o nouă lansare de carte sau mai bine zis la lansarea Caietelor Colocviului Naţional Ion D. Sirbu.
Organizatorii au ales simbolic locul desfăşurării evenimentului aducând astfel laolaltă tradiţia Văii Jiului şi simbolul cultural al Petrilei.
Artizanii principali au fost Ioan Lascu şi Costel Avram, cel din urmă în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei „Rosa Multiflora” a făcut posibil ca gândurile lui Sîrbu să fie din nou prezente în bibliotecile iubitorilor de carte.
Prezenţa simbolului petrilean a fost posibilă prin cuvântările celor care l-au cunoscut sau îi cunosc operele. Amintim aici pe Marian Boboc, Ioan Hirghiduşi şi Florin Iaru care, în calitatea sa de invitat special al evenimentului, a povestit tuturor cum a descoperit şi îndrăgit operele lui I.D. Sîrbu. În aceeasi masura evenimentul a fost sustinut neconditionat de directorul Minei Petrila, d-nul Constantin Jujan si chiar daca nu si-a putut face simtita prezenta, visul lui Ion Barbu de a desfasura actiuni culturale in Centrul POMPAdou s-a implinit.
Prin implicarea acestor oameni inimoşi, Petrila îşi mai adaugă un eveniment cultural în portofoliu şi arată din nou întregii Văi a Jiului că mineritul şi cultura fac casă bună.
Urmele muncii de miner pot fi şterse de pe faţa pământului însă tradiţia şi cultura Petrilei vor răzbate mereu în inimile locuitorilor ei.