Clopotele, succes pentru colectarea selectivă
Tone de hârtie şi de peturi. Cetăţenii municipiului Petroşani sunt din ce în ce mai responsabili. De aproximativ 3 luni, la nivelul localităţii au fost montate mai multe clopote pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Oficialii Primăriei Petroşani se declară mulţumiţi de gradul de colectare a deşeurilor menajere.
“După ce am amplasat pe domeniul public al municipiului Petroşani în 16 acele containere de tip clopot pentru colectare selectivă. Noi chiar de două ori pe săptămână ridicăm peturile şi hârtia şi se vede o oarecare schimbare şi un progres din partea cetăţenilor şi din partea primăriei municipiului Petroşani în ceea ce priveşte colectarea selectivă. Avem câteva tone de peturi şi hârtie care urmează să le valorificăm printr-o firmă cu care încheiem contract şi speram să colectăm în continuare în aceleaşi condiţii sau mai mult”, a declarrat Daniel Vişan, director executiv SPADPP Petroşani.
Edilii locali au în vedere extinderea punctelor de colectare selectivă a gunoiului. Aceştia au în plan, achiziţionarea unor noi clopote.
“Domnul primar a dispus la o şedinţă anterioară prin care se propunea bugetul pe anul viitor să mai achiziţionăm cel puţin 16 sau 20 de amplasamente, adică să dublăm capacitatea de colectare selective în municipiul Petroşani pentru a avea un oraş cât mai frumos şi curat în acest sens”, a mai spus sursa citată.
Aceste recipiente sunt achiziționate de primãrie pentru a îmbunãtãți serviciul de salubritate și au costat aproape 100 000 000 de lei.