M-am născut în Petrila. Pe certificatul meu de naştere scrie că m-am născut în Petroşani, dar, asta, doar pentru că în vremea aceea, ca şi pe aceasta, Petrila… nu avea maternitate! Oricum, mi-am petrecut primii şapte ani ai copilăriei mele şi – în bună măsură – chiar şi cei şapte ani de acasă în faimoasa colonie “Pârâul dracului” din Petrila. Pentru cine nu ştie geografia zonei, această colonie se afla la distanţă de o aruncătură cu praştia (peste Jiul de Est) de „colonia minerească polietnică” în care s-a născut şi a copilărit I. D. Sîrbu şi de care acesta îşi aminteşte cu atâta consecvenţă şi atâta emoţie pe tot parcursul vieţii sale de scriitor.

V-am făcut aceste precizări pentru a mă înţelege de ce am fost de-a dreptul şocat atunci când am citit prefaţa cărţii „Povestiri Petrilene” – o adevărată colecţie de bijuterii literare. Parcă citeam amintirile unui partener de joacă din copilărie împreună cu care îmi julisem genunchii pe maidanele de pe malul Jiului.

Primele mele amintiri se leagă de un trenuleţ care ducea cărbune de la Lonea la Petrila şi care trecea la câteva zeci de metri de geamul casei noastre. Noi, copiii, îl priveam ziua cu fascinaţie iar noaptea îl ascultam cu inima strânsă neînţelegându-i prea bine rostul. Era semnalul la care mama ne  atenţiona, şoptit şi complice, că trebuie să închidem ochii şi să adormim.

Îmi amintesc şi de minerii care veneau de la „şut” şi se întorceau acasă cu un „ciutac” pe umăr, înfipt în securea cu rol, probabil, de accesoriu al salopetei.

Valea Jiului este unică. Are particularităţi greu de întâlnit în alte comunităţi. Unele sunt legate de cărbune. Altele, de aglomeraţia de etnii care au învăţat – ca niciunde altundeva – să trăiască împreună. Din aceste motive, este greu să scrii despre Valea Jiului dacă nu eşti de aici. Dar, din aceleaşi motive (ex: tatăl – miner, mama – de origine cehă) I. D. Sîrbu a scris atât de frumos despre Valea noastră.

Deşi fiu de miner simplu, I. D. Sîrbu a ajuns om mare. A fost student şi discipol marelui Lucian Blaga şi asistent universitar al profesorului Liviu Rusu la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cluj. A ajuns chiar doctor în filozofie!

Totuşi… Dumnezeu a avut alt plan cu el. L-a vrut apostol al Văii Jiului, al destinului de miner în lupta cu cărbunele, în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu.

Să scrii despre zbuciumul minerilor din Valea Jiului nu era destul să ai şcoli înalte. Dumnezeu a considerat că, pentru a intra în sufletul de miner, pentru a deveni cea mai înaltă voce care a descris vreodată Valea Jiului şi pe minerii ei, nu era suficient să fi copilărit într-o colonie minerească, nu era suficient să-i cunoşti pe mineri din afară. Chiar dacă erai doctor în filozofie!

Mai trebuia ceva. Şi atunci, Dumnezeu l-a făcut miner!

Regimul comunist l-a condamnat pentru „omisiune de denunţ”(iată pentru ce făceai ani grei de puşcărie pe vremea aceea!) iar, după calculele profesorului Mihai Barbu, I.D. Sîrbu a fost închis timp de 5 ani, 4 luni şi 20 de zile. După care, a coborât în mina Petrila ca vagonetar!

Ce destin! Probabil că nu se putea altfel. Am văzut cu ochii mei mineri,  pensionari, oameni în toată firea lăcrimând după ce au citit nuvela „Sfântul Petru în Petrila”! Vă imaginaţi cum ar fi arătat „Povestirile Petrilene” dacă ar fi fost scrise într-un birou călduţ al Universităţii din Cluj şi nu în subteranele minei Petrila? Dumnezeu l-a încercat ca pe Iov, dar i-a asigurat posteritatea.

Ulterior, ajunge la Craiova unde are domiciliul forţat dar, unde, din postul de secretar literar al Teatrului din capitala Olteniei, reuşeşte să se dedice scrisului ca unui singur rost ce-l avea de împlinit.

I.D. Sîrbu a scris şi a publicat foarte mult în timpul vieţii: un scenariu de film, 6 volume de proză scurtă sau romane, 17 piese de teatru! Şi multe dintre scrierile lui au circulat „pe sub mână” în cercuri de cunoscători. Dar, ceea ce mi se pare extraordinar la I. D. Sîrbu este volumul literaturii de sertar pe care acesta nu a putut să o publice în timpul vieţii din cauza cenzurii. Mii de pagini.

Imaginaţi-vă: în plin comunism, cu domiciliul forţat, supravegheat continuu de Securitate şi el… scrie! Incredibil! Scrie fără speranţa că rândurile lui vor vedea vreodată lumina tiparului! Scrie fără speranţa că regimul comunist va cădea! Scrie doar pentru că avea acest rost de împlinit! Şi, l-a împlinit: I.D. Sîrbu este scriitorul cu cea mai consistentă operă postumă. El a trecut în veşnicie cu trei luni înaintea evenimentelor din decembrie 1989. Nu a apucat să se bucure de căderea regimului care l-a chinuit toată viaţa. Dar miile de pagini scoase la lumină după aceea fac din el un învingător al sistemului.

O victorie împotriva sistemului a repurtat, totuşi, şi în timpul vieţii: în lumea oamenilor de litere este recunoscut faptul că Marin Preda a creat personajul Victor Petrini din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” după povestea vieţii lui I.D. Sîrbu! Cu legătura evidentă între Petrini şi Petrila.

Cu toate acestea, am impresia că I. D. Sîrbu nu este destul de cunoscut în Valea Jiului. Am participat cu mare bucurie la acţiunile omagiale de anul acesta (iulie şi noiembrie) organizate de Costel Avram şi Asociaţia Rosa Multiflora şi, spre uimirea mea, au fost prea puţini petrileni. Asta, deşi pentru cinstirea memoriei marelui scriitor (95 de ani de la naştere, 25 de ani de veşnicie) au  venit la Petrila, din toată ţara, oameni de litere de primă linie. Aceasta dovedeşte o dată în plus cât de necesare au fost iniţiativele lui Costel Avram. Şi cât este de necesar să fie continuate.

L-am ascultat pe profesorul Ioan Lascu propunând autorităţilor petrilene (absente la cele două acţiuni omagiale) adoptarea lui I.D. Sîrbu ca simbol al oraşului Petrila. Eu cred că I.D. Sîrbu merită să fie simbol al Văii Jiului. Şi că acesta ar trebui să fie un deziderat al tuturor care iubesc această Vale. Şi, dacă întâlnim pe cineva care desconsideră Valea Jiului, să-i facem imediat drept cadou o carte a lui I.D. Sîrbu.

Ne va apăra el, aşa cum nimeni nu ar mai fi în stare să o facă!