Adjudecare amânată pentru demolarea minelor neviabile

La o lună de la organizarea licitaţiilor, oficialii Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiului nu au desemnat încă firma ce se va ocupa de închiderea şi ecologizarea minelor neviabile

mina-petrilaDe vină este multitudinea de claridicări cerute celor doi participanţi de organizatorul licitaţiei, respectiv SNIMVJ. Directorul general al SNIMVJ, Aurel Anghel, spune, însă, că este normal să se întâmple aşa, în condiţiile în care vorbim despre lucrări ce se vor întinde pe mai mulţi ani. “Deocamdată suntem în perioada de evaluare.Am cerut clarificări ambelor firme participante la licitaţie şi prognozăm că pe finalul lunii vom putea atribui contractele”, a declarat Aurel Anghel.

Pentru Mina Petrila, licitaţia s-a ţinut în data de 4 noiembrie, iar pentru Paroşeni şi Uricani selecţia de oferte a fost organizată o săptămână mai târziu. Însă pentru niciuna dintre ele nu a  fost desemnat deocamdată câştigătorul, fiind necesare clarificări mai ales pe proiectele tehnice. Vorbim despre licitaţii de zeci de milioane de lei pentru lucrări ce se vor întinde pe cel puţin doi ani. Astfel, pentru Mina Petrila, valoarea maximă estimată este de 20.538.550 lei, bani alocaţi pentru ”execuția de lucrări de închidere a minelor (reabilitare și recultivare suprafețe) conform proiectului tehnic de închidere și ecologizare aferent sucursalei miniere Petrila”. Durata acestui contract este de 26 de luni, iar lucrările vor fi efectuate etapizat.

Conversmin asigură asistenţa tehnică

 Pentru Paroşeni şi Uricani, unde se vor implementa programe similare, valoarea totală a  contractului este estimată la aproximativ 30 de milioane de lei. Pentru toate cele trei unităţi miniere aflate pe program de închidere asistenţa tehnică şi dirigenţia de şantier la execuţia lucrărilor este asigurată de SC CONVERSMIN SA, societate aflată tot în subordinea ministerului Economiei. Înfiinţată în noiembrie 2012, SNIMVJ înglobează cele trei unităţi miniere considerate neviabile, Petrila, Paroşeni şi Uricani aflate pe program de închidere până în 2018. Pentru ele, cu acordul Comisiei Europene, Guvernul plăteşte anual un ajutor financiar care să acopere atât diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, cât şi aşa – numitele cheltuieli excepţionale, respectiv cele cu reconversia profesională, disponibilizările de personal, închiderile subterane, legătura dintre subteran şi suprafaţă şi ecologizarea perimetrelor.

 

 

 



(Următoarea știre) »