Primarul Petroşaniului, voluntar în serviciul semenilor

primarul Petrosaniului in serviciul celor nevoiasiPrimarul municipiului Petroşani a ţinut să participe, alături de alţi voluntari, la o acţiune caritabilă destinată copiilor nevoiaşi din municipiul Petroşani, acţiune derulată de aşezământul social al Bisericii ortodoxe Sf. Varvara din localitate şi Asociaţia Maica Precista.

„Am reușit și anul acesta să mă regăsesc plin de bucurie și tihnă sufletească la Biserica Sf. Varvara, alături de toți cei ce reprezintă Asociația Maica Precista. Împreună cu părintele protopop, cu părintele Pătrașcu, cu doamna Felicia Andrioni și jurnalistul Ionuț Dragotesc am fost în serviciul semenilor mei ale căror resurse lunare sunt foarte, foarte mici. Aproape 60 de suflete mari și mici au primit binecuvântarea părinților și căldura sufletelor noastre”, a descris Tiberiu Iacob Ridzi acest inedit experiment social, pe pagina sa de facebook.

 



(Următoarea știre) »