Impact nimicitor. Doi şoferi au murit pe DN66
Imagini terifiante în această dimineaţă, pe DN66, pe raza localităţii Bretea Streiului. Doi şoferi au murit după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit frontal.
Traficul rutier pe DN66 Hațeg – Călan a fost blocat pe ambele sensuri de mers la km 187, în zona localității hunedorene Bretea Streiului, ca urmare a unui accident rutier soldat cu două victime. “Un şofer de 48 de ani, din Călan, care circula pe Drumul Naţional 66, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă periculoasă din zona localităţii Bretea Strei a intrat pe contrasens, unde a izbit un alt autoturims, condus regulamentar de un bărbat de 46 de ani, din Oţelul Roşu. În urma accidentului rutier, ambii şoferi au murit”, a declarat Laura Bradu, purtătoarea de cuvânt a Inpectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Autoturismele s-au făcut praf şi a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate. Pentru cei doi şoferi, însă, nu s-a mai putut face nimic.