Astăzi se negociază primele de Crăciun ale minerilor
Liderii de sindicat se întâlesc, astăzi, cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara pentru a discuta pe marginea primelor de Crăciun. Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara beneficiază, conform contractului colectiv de muncă, de prime cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Negocierile sunt întârziate, iar liderii de sindicat încearcă astăzi să rezolve problema.
“Aşa am convenit cu administraţia la ultima discuţie în idea că şedinţa consiliului de administraţie are loc astăzi şi directorul general ar putea să aibă un aviz de susţinere în vederea negocieri. Din păcate şedinţa consiliului de administraţie a fost amanita pentru dată de joi din motive pe care nu le cunoaştem date de negocierea primelor pentru Crăciun vă avea loc mâine şi sper că se va şi încheia cu rezultate bune pentru salariaţi”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.
Sindicaliştii solicită sume cuprinse între 400 şi 700 de lei. Acestea au fost şi valorile scandate în cadrul protestului de săptămâna trecută.
“Solicitarea noastră a fost de 700 de lei. Au agreat pornirea negocierilor de la suma de 400 de lei în acel protocol încheiat în perioada grevei. Sper că ne vom întâlni undeva cu ceea ce am cerut noi şi nu către minimum agreat de ei. Nu ştiu dacă există bani, este atributul angajatorului, organizaţia sindicală reprezentativă a avut sarcina de a negocia contractul colectiv de muncă, această primă de Crăciun o avem negociată. Mai mult decât atât în contractul colectiv de muncă se vorbeşte despre faptul că ea va fi negociată ca şi cuantum în preajma sărbătorilor. Problema banilor este strict în cămara administraţiei”, a mai subliniat sursa citată.
Angajaţii care au copii minori vor beneficia şi de pachete cu dulciuri. Acestea vor fi acordate chair în ajunul Crăciunului.
“Până în dată de 24, probabil că în 22, 23 copii salariaţilor din Complexul Energetic Hunedoara care nu au împlinit vârsta de 18 ani vor primi 150 de lei pentru Crăciun. Este o sumă fixă negociata în contractul colectiv de muncă”, a declarat Nica.