Încă o revoluţie socială şi mai puţin democrată în Est

Circulă tot mai intens vorba cum că într-o organizaţie social-democrată de pe Jiul de Est e mare brambureală de nu se mai înţelege Tanda cu Manda. Zice-se că, de la o vreme, lanţul de iubire dintre cei care conduc „din umbră” partidul şi „la vedere” oraşul este tot mai şubred.

Aşa se face că, după ce şi-a lăsat un bun prieten să conducă fostul său partid, pe care l-a părăsit de nevoie înainte de alegeri, tartorul oraşului l-a infiltrat acum şi pe fiul acestuia (devenit deja mâna sa dreaptă la conducerea urbei) la conducere într-un alt partid. Informatorii noştri mai dau din casă cum că şi alţi oameni de încredere ai tartorului  sunt pregătiţi să căpuşeze viaţa politică locală pentru a-i asigura „tătucului” liniştea politică şi calea spre încă un succes în alegeri.

Pe eternul proverb de succes „divide et impera”, tartorul cică se pregăteşte să-i dea după Anul Nou, o lovitură de graţie, democrată dar deloc socia(bi)lă, colegului său în ale administraţiei, lăsându-l fără funcţie publică şi năruindu-i astfel şansele de a se urca prea curând pe scaunul tartorului, atât de la partid cât mai ales de la oraş.



« (Știre anterioară)