Religia ca superstiție

Religia ca superstiție în România, este o religie în sine. Suntem primii la cursele pupatului de moaște, primii la bătut cruci când trecem pe lângă biserici (ce ne facem, că-s din ce în ce mai multe…?!), primii care invocă divinitatea pentru orice lucru bun sau rău ni s-ar întâmpla. În percepția maselor, Dumnezeu Tatăl are un catastif în care se uită-n fiecare zi, notează cine a pupat oase moarte și cine nu. Cei care le-au pupat, în funcție de dorințele (și superstițiile!) fiecăruia (că și pupatu` ăsta e ipocrit, îl faci cu un scop, nu așa gratuit!), divinitatea îi va furniza: sănătate, un câștig la Loto, să se mărite proasta familiei, cai mai mulți putere… în sfârșit, ce-și mai doresc cetățenii. Ăia care n-au pupat sunt pe black list. Li se întâmplă nasoale până când pupă.

Părem un popor de papuași care o dată la două secunde se uită la cer, invocând divinitatea. Ne uităm prea mult la cer! Mult prea mult! „Să ne ajute Dumnezeu!” Da` hai să ne mai ajutăm și singuri! Să ne mai ajute și căpuțu`! „Dacă dă Dumnezeu!” Dar dacă nu dă?

„Gânduri…despre Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă

Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cum mult mai de preţ decât ele? Şi de ce să vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii de pe câmp; ei nici nu torc, nici nu ţes (…) Şi dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, (…) oare nu vă va îmbrăca El cu mai mult pe voi, puţin credincioşilor?(…)

Nu vă îngrijoraţi deci pentru ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. (Isus)

Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. (Isus) 

O lume moare, o lume se naşte. Nenorocirea noastră este că dorim să se nască tot lumea care a murit. Nu cumva a fost sfârşitul lumii şi noi nu l-am simţit?

Care o fi etimologia cuvântului necaz?

Obsesia perechii (Adam şi Eva, Cain şi Abel) este de fapt obsesia balamalei! 

Sunt fiinţe care îşi cer iertare doar pentru că respiră şi altele care după crime se proclamă dumnezei!

N-aş avea nimic cu orele obligatorii de religie, filozofie, logică şi istorie dacă şi ÎNDOIALA ar fi material didactic.

Mierea – ce substanţă perversă!

Preamărim FOCUL şi dispreţuim CENUŞA. Unde-i puterea, în ardere sau în supravieţuire?” Andrei Mihalache

Premiera spectacolului „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă” va avea loc sâmbătă 20 decembrie, de la ora 18:00.

Oana Tuțu,

secretar literar la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani