S-a înființat Agenția Națională a Zonei Montane

poiana-stampei-600x281Guvernul României a adoptat, în ședința de luni, 29 decembrie, Hotărârea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Zonei Montane, care vizează direct și județul Hunedoara.
Agenția Zonei Montane, conform actului de constituire, are ca scop aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării şi protecţiei zonelor montane din România, zone marcate de specificitate, fragile ecologic şi defavorizate economico-social din cauze naturale și care necesită o gestiune specifică.
În cadrul Agenţiei se organizează, ca direcţie, Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpati – CEFIDEC, structură specializată pentru formare profesională cu specific montan.
Ca atribuții, Agenția Zonei Montane se va ocupa de elaborarea și implementarea strategiilor pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane, elaborarea şi propunerea spre aprobare a unor măsuri tehnico-operative privind aplicarea în teritoriu a strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării şi protecţiei mediului montan în vederea creşterii calităţii vieţii populaţiei montane. De asemenea, noua structură elaborează şi propune spre iniţiere Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale proiectele de acte normative al căror obiect se referă la dezvoltarea şi protecţia zonei montane.



(Următoarea știre) »