luni, ianuarie 5th, 2015
Spărgător prins în flagrant de polițiști
Un bărbat de 32 de ani din Petrila riscă ani grei de închisoare după ce a spart mai multe autoturisme parcate pe o stradă din Petroșani. Bărbatul avea și un complice, o minoră de 17 ani care ținea de ”șase”. Cei doi au fost prinși în flagrant de polițiștii din Petroșani, iar asupra lor aveau mai multe bunuri provenite din furturi. ”În data de 05.01.2014, în jurul orei 02:49, o patrulă de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică Petroșani a depistat, pe strada 22 Decembrie din municipiul Petroşani,CItește mai departe
Mircea Ioan Moloţ rămâne în arest la domiciliu încă o lună
UPDATE ! În urmă cu câteva minute a fost pronunţată şi sentinţa în acest dosar. Instanţa a dispus ca atât Mircea Ioan Moloţ, cât şi ceilalţi suspecţi în acest dosar să rămână, pentru încă 30 de zile în stare de arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Tribunalul Alba Iulia a avut de analizat astăzi cererea DNA privind prelungirea mandatului de arest la domiciliu pentru preşedintele Consiliului judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ şi alţi 4 inculpaţi în dosarul în care Moloţ este cercetat pentru fapteCItește mai departe
Parlamentari de pomană
Domnilor deputaţi şi senatori, permiteţi-mi o naivitate. Aş vrea să văd, măcar aşa, statistic şi inutil, că vă agitaţi pentru cei umili care v-au ales. Că sunteţi, totuşi, mai mult decât o bilă, un vot electronic sau o mână ridicată în sprijinul partidului pe care-l slujiţi. Mereu am auzit şi am făcut critici la adresa politicienilor, indeosebi la adresa deputaţilor şi senatorilor. Că nu fac, că nu dreg, că sunt prea mulţi şi stau degeaba. Şi iată că, la doi ani de când au fost aleşi, cifrele confirmă faptul căCItește mai departe
DNA a făcut prăpăd: LISTA neagră a baronilor care au căzut în 2014
Direcția Națională Anticorupție a făcut prăpăd în rândul baronilor. Președinții de Consilii Județene au intrat unul după altul pe scările de la DNA și au ieșit de acolo cu cătușe. Nicuşor Constantinescu a deschis în 2014 lunga lista a şefilor de Consilii Judeţene intraţi în atenţia procurorilor anticorupţie. Este la al treilea mandat în fruntea judeţului Constanţa şi a strâns deja patru dosare penale. Ancheta DNA a început pe 15 ianuarie. Câteva săptămâni mai târziu, magistraţii au aflat că Nicuşor Constantinescu a plecat în Statele Unite aşa că au emisCItește mai departe
Încep înscrierile pentru ediţia 2015 a „Parângul Night Challange”
Asociaţia Sportivă Bike & Run Petroşani a început înscrierile pentru a doua ediţia a concursului “Parângul Night Challange”. Competiţia, destinată schiorilor şi alergătorilor, propune experienţa unică a unui concurs de noapte pe crestele înzăpezite ale Parângului. Concursul din acest an va avea loc pe 21 februarie 2015, în Parâng. Înscrierile deja au fost demarate pe situl oficial al organizatorilor,https://parangulnight2015.bike-run-petrosani.ro/ Organizatorii anunţă că pentru ediţia din acest an vor fi acordate şi premii semnificative, cuprinse între 300 şi 500 de lei pentru fiecare categorie de concurs, la care se adaugă şiCItește mai departe
Klaus Iohannis pregătește o întâlnire cu Obama
Staff-ul președintelui Klaus Iohannis lucrează la organizarea unei întâlniri bilaterale cu președintele SUA, Barack Obama. Consilierul lui Klaus Iohannis, Mihai Răzvan Ungureanu, a explicat că va exista o întâlnire Iohannis-Obama: ”Va fi o astfel de întâlnire, la momentul potrivit”, a declarat MRU. De asemenea, MRU a precizat că se lucrează la o întâlnire Iohannis-Merkel. ”O vizită la Berlin va exista cu siguranță”, a precizat MRU. Klaus Iohannis va avea, în 2015, încă două vizite extrem de importante: în Franța și Polonia. Acestea încă nu sunt stabilite, dar echipa lui IohannisCItește mai departe
Senatorul Vochiţoiu cere Guvernului să atribuie Armatei serviciile de deszăpezire
Având în vedere situaţiile înregistrate în ultimii ani pe mai toate drumurile publice din România, din cauza proastelor servicii de deszăpezire, dar şi costurile uriaşe pe care autorităţile locale, judeţene şi centrale sunt obligate să le suporte pentru acestea, senatorul de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu solicită Guvernului ca, din sezonul 2015-2016 să analizeze, la modul cel mai serios, atriobuirea serviciilor de deszăpezire către Armată, Jandarmerie sau ISU. “În fiecare iarnă, la momentul agravării situațiilor climaterice, zăpadă-viscol-ger, firmele ce au contracte cu CNADNR, consilii județene sau primării sunt depășite de situație,CItește mai departe
Serviciul unic de termoficare, atribuit prin negociere directă. Pierderile rămân!
Serviciul unic de termoficare din Valea Jiului va fi atribuit rpin negociere directă, asta după ce două licitaţii au fost organizate degeaba, pentru că nu au fost suficienţi competitori. Asta, însă, nu va rezolva problema reţelelor învechite şi a pierderilor imense. a rezolva, însă, problema pierderilor şi a conductelor învechite. Procedura se va derula în data de 29 ianuarie, la Primăria Municipiului Petroşani, acolo unde s-au desfăşurat şi cele două licitaţii pentru atribuirea contractului, dar care nu au prezentat interes. „Atribuirea serviciului d termoficare se va face prin negociere directă”,CItește mai departe
CEH face economii din telefonia mobilă
Complexul Energetic Hunedoara este decis să restrângă la sânge cheltuielile şi altzfel nici nu poate, la pierderile pe care le înregistrează. Una dintre cele mai recente măsuri adoptate de conducerea CEH este „unificarea” operatorului de telefonie mobilă. „Tot personalul Complexului Energetic Hunedoara a fost trecut pe un singur operator de telefonie mobilă, din motive de economie. Alegerea operatorului s-a făcut pe bază unei rpoceduri legale”, a declarat directorul general al CEH, Aurel Niculescu. A fost edsemnat operatorul care a oferit cele mai multe facilităţi şi acum au convorbiri nelimitate, laCItește mai departe
Plescan si gasca lui in arest la domiciliu,timp de 30 de zile
Daniel Ovidiu Pleşcan, Silviu Mihăiţă Praţa şi Mihaela Constantina Ciociu au fost arestati preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4 decembrie 2014 şi până la data de 2 ianuarie 2015,fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism în formă continuată. În data de 30 decembrie însă, în urma contestaţiilor depuse de cei trei inculpaţi în dosar, Curtea de Apel Alba Iulia a înlocuit măsura arestării preventive faţă de inculpaţi cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 deCItește mai departe
Tren deraiat din cauza unei cirezi de vite
Un tren Regio care corcula pe ruta Huedin – Cluj-Napoca a deraiat în aeastă dimineaţă, cauza fiind o cireadă de vaci. Nu s-au înregistrat victime omeneşti. Datorită faptului ca locomotiva a fost avariată, nemaiputând asigura căldură, călătorii au fost preluaţi de o altă garnitură de tren până în staţia Huedin. Traficul feroviar pe acest tronson s-a deblocat în aproximativ 90 de minute.
Fetele și antrenorii își salută fanii pentru prima dată în 2015!
Lotul Feminin de Gimnastica al Romaniei,a salutat ieri fanii pentru prima data in 2015,pe pagina oficiala de Facebook ,urandu-le ‘’O duminica frumoasa!’’ si postand o fotografie sugestiva,de grup. Atat pentru fete cat si pentru antrenori ,urmeaza cea mai importanta competitie din 2015,respectiv Campionatul Mondial de la Glasgow.Între 23 octombrie şi 1 noiembrie, în Scoţia, tricolorele se vor lupta pentru medalii şi biletele de participare la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Întrecerea e completă, fiind programate concursuri la echipe, individual compus şi finale pe aparate.
Cheile Jiețului -leac pentru petrecăreți
Zeci de turişti şi localnici au ieşit la plimbare în munţii din Valea Jiului. Petrecăreţii au ales aerul tare de munte pentru a „linişti” sărmăluţele şi restul bunătăţilor de pe masa de sărbători. Cheile Jieţului de la baza Parângului au fost locul ideal pentru plimbare, iar pentru unii încă un ultim motiv de petrece. „Am ieşit la plimbare pentru că sunt ultimele zile de petrecere. Începem munca şi am vrut o plimbare de vreo două ore cât să luăm aer tare de munte. Este prea frumos şi ne-am hotărâtCItește mai departe
Loteria Română, fără contract pentru sistemul informatic. Când va fi prima extragere din 2015
Premieră negativă în istoria de peste un secol a Loteriei Române. Două extrageri consecutive au fost anulate. Este vorba despre cea de ieri şi cea de joia viitoare. Conducerea instituţiei susţine, într-un comunicat, că anularea celor două extrageri a fost o decizie de marketing. Nu menţionează şi faptul că nu poate folosi programele informatice. Prima extragere din acest an ar urma să aibă loc în 11 ianuarie, conform oficialilor Loteriei Române, care spun că nu au nicio problemă cu sistemul informatic sau cu lipsa specialiștilor, ci că primele două extrageriCItește mai departe
Astăzi se pronunţă sentinţa pentru miniştrii implicaţi în privatizările strategice
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât ca foştii miniştri implicaţi în dosarul privatizărilor strategice să fie judecaţi sub control judiciar încă din data de 15 noiembrie 2014 .În acest dosar sunt judecaţi fostul ministru al economiei, Codruţ Sereş şi fostul ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Zsolt Nagy, precum şi Mihai Radu Donciu şi Mihai Dorinel Mucea . Această măsură a fost luată cu scopul de a preîntâmpina plecarea acestora din ţară înainte de ultimul termen de judecată, respectiv 26 noiembrie 2014. Aceeaşi instanţă a emis mandat deCItește mai departe
Bila neagră / 5 Ianuarie 2015
Doru Vişan, directorul termocentralei de la Paroşeni, pentru că nu a ştiut să prevină situaţia lipsei de combustibil necesară funcţionării termocentralei ş-i nici să gestioneze eficient avaria apărută în ultima zi a anului trecut, lăsând mii de cetăţeni ai Văii Jiului în frig, pe un ger de -25 de grade, în noaptea de Revelion. În plus, Doru Vişan nu a reuşit să gestioneze nici măcar la nivel de comunicare publică situaţia creată, problemele fiind aduse la cunoştinţa oficialităţilor şi a cetăţenilor afectaţi, prin intermediul presei.
Bila albă / 5 ianuarie 2015
Aurel Anghel, director general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, pentru că sub conducerea sa cele 3 subunităţi miniere din Valea Jiului considerate neviabile au reuşit performanţa de a depăşi indicatorii de producţie programaţi pentru anul 2014, atât la nivel cantitativ cât şi la nivel calitativ.
Totusi, iubirea
Si totusi există iubire Si totusi există blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem. Si totusi e stare de veghe Si totusi murim repetat Si totusi mai cred în pereche Si totusi ceva sa-ntâmplat. Pretentii nici n-am de la lume Un pat, întuneric si tu Intrăm în amor fără nume Fiorul ca fulger căzu. Motoarele lumii sunt stinse Retele pe căi au căzut Un mare pustiu pe cuprins e Trezeste-le tu c-un sărut. Acum te declar Dumnezee Eu însumi mă simt Dumnezeu Continuă lumeaCItește mai departe
Divizare = dezastru
În ultima perioadă s-a tot vehiculat faptul că se încearcă redivizarea Complexului Energetic Hunedoara. Adică minele viabile să fie o parte, iar termocentralele să facă parte dintr-o altă structură de sine stătătoare. Reprezentanţii minerilor spun că acest lucru ar însemna un dezastru pentru mineritul din Valea Jiului. “Interesele celor care inca tin haturile in zona energetica determina o astfel de idée, atat Mintia cat si Paroseniul sunt proiectate sa consume carbune din Valea Jiului, deci a se baza pe carbune din import nu reprezinta cea mai buna idée. Mai suntCItește mai departe
Pasul Vâlcan atrage mii de turişti
Mii de turişti în cea mai nouă staţiune montană din Valea Jiului. Pasul Vâlcan este o staţiune montană aflată în plin process de dezvoltare. Aceasta este cea mai nouă locaţie de acest gen din Valea Jiului, iar numărul turiştilor care aleg această locaţie este în creştere. Au fost turişti din alte zone ale ţării care apreciază această staţiune montană. “Am venit din Constanţa, avem rude aici. Ştiam de straja şi de Parâng, dar am vrut să vedem cum este în Pasul Vâlcan. A meritat, este o staţiune montană mică, cochetăCItește mai departe
Reduceri pentru vacanţele cumpărate din timp
De teamă că vor fi obligaţi să-şi pună lacătul pe afaceri, operatorii din turism oferă de pe acum sejururi pentru perioada de vară la preţuri greu de refuzat. Chiar şi aşa se aşteaptă ca numărul celor care le trec pragul să fie cu mult mai mic faţă de anii trecuţi. Vacanţele planificate din timp vor fi mult mai ieftine susţin reprezentanţii agenţiilor turistice din Valea Jiului. Astfel, în cazul vacanţei de vară, dacă cererea va fi depusă încă din iarnă, un sejur complet într-o staţiune românească va fi maiCItește mai departe