Domnilor deputaţi şi senatori, permiteţi-mi o naivitate. Aş vrea să văd, măcar aşa, statistic şi inutil, că vă agitaţi pentru cei umili care v-au ales. Că sunteţi, totuşi, mai mult decât o bilă, un vot electronic sau o mână ridicată în sprijinul partidului pe care-l slujiţi.

Mereu am auzit şi am făcut critici la adresa politicienilor, indeosebi la adresa deputaţilor şi senatorilor. Că nu fac, că nu dreg, că sunt prea mulţi şi stau degeaba. Şi iată că, la doi ani de când au fost aleşi, cifrele confirmă faptul că unii dintre ei nu s-au sinchisit să facă mai nimic în Parlament.

Mai exact, în statisticile afişate pe site-ul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului pot fi analizate activităţile aleşilor: câte declaraţii politice au avut, câte întrebări şi interpelări, câte iniţiative legislative au făcut şi de câte ori au luat cuvântul. În 2013, scriam de faptul că opoziţia nu prea a avut nimic de comentat, la capitolul întrebări şi interpelări la adresa miniştrilor. În 2014, am tot scris de zecile de zile nemuncite de deputaţi şi senatori, dar în care au fost plătiţi ca şi cum ar fi muncit. Acum, la început de 2015, am analizat întreaga activitate a tuturor parlamentarilor.

În topul celor fără activitate în primii doi ani de mandat se află Oana Niculescu Mizil, Sebastian Ghiţă, Ilie Năstase, Ioan Mihăilă şi Adrian Simionescu. În aceşti doi ani, eu am fost prezentă aproape în fiecare zi la muncă în Parlament, ca reporter acreditat. Dacă pe Oana Mizil nu am văzut-o, despre ceilalţi pot să bag mâna în foc că şi-au făcut simţită prezenţa. Măcar la bufet, pe holuri sau prin birouri. Totuşi, în cifrele postate pe site-urile celor două Camere, cei cinci apar ca şi cum ar fi fost absenţi aproape în întregime.

Procedura de lucru este însă foarte simplă. Declaraţiile politice, întrebările şi interpelările pot fi redactate chiar şi de consilieri, lucru care se întâmplă de cele mai multe ori, deci munca parlamentarului este infimă. Ca să apară ca iniţiatori la un proiect legislativ, este suficient ca deputatul sau senatorul să-şi pună o simplă semnatură, fără a fi obligat să citească actul normativ (din nou, lucru care se întâmplă des). Atunci mă întreb, poate cu un soi de naivitate: de ce unii nu fac nici măcar aceste lucruri banale, pentru a păstra aparenţele?

„E doar statistic şi irelevant, să nu mă agit inutil”, aşa se scuza un deputat, septembrie 2013, pentru lipsa de activitate. Păi da, decât să se ”agite” aşa cum s-a ”agitat” domnul deputat Adrian Simionescu, remarcat printr-o singură declaraţie politică în care a citat din Braveheart, mai bine pas.

Ca o paranteză, ei încasează lunar minimum 17.000 de lei, cu tot cu transport şi cazare, indiferent unde se desfăşoară activitatea lor. Iar în 2014, an cu două scrutine de alegeri, au beneficiat de vacanţa de iarnă şi cea de vară, plus aproximativ zece săptămâni de campanie electorală (patru în aprilie-mai, pentru europarlamentare, şase pentru prezidenţiale).

Un român simplu munceşte, în medie, 40 de ore pe săptămână şi câştigă aproximativ 1.600 de lei. Un parlamentar munceşte doar 10 ore, pentru 17.000 de lei. Diferenţele sunt uriaşe, iar când mai auzi câte un deputat sau un senator care îţi spune că salariul lui de 5.000 de lei este unul mic pentru că ei au mii de voturi în spate şi că trebuie să se respecte pentru simplul fapt că sunt demnitari, rămâi perplex.

Reiau un citat din Constituţie. „În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului”. Care popor? Care serviciu?

Statul de pomană în Parlament, cu o legitimaţie de deputat sau senator, nu înseamnă, în niciun univers, a fi demnitar. Cu atât mai mult nu se poate spune că îşi servesc poporul prin faptul că în timpul mandatului taie frunze la câini, stau la cafeluţe la bufet, la negocieri prin birouri obscure sau îşi manifestă simpatia pentru Mel Gibson, totul pe banii statului.

Domnilor deputaţi şi senatori, permiteţi-mi o naivitate. Aş vrea să văd, măcar aşa, statistic şi inutil, că vă agitaţi pentru cei umili care v-au ales. Că sunteţi, totuşi, mai mult decât o bilă, un vot electronic sau o mână ridicată în sprijinul partidului pe care-l slujiţi.

Sursa:Gândul

Autor:Sorina Ionaşc