Sindicaliştii de la termocentrala Paroşeni cer demiterea directorului Vişan

doru visanSindicatul liber SE Paroşeni a depus, în cursul zilei de ieri, atât la secretariatul subunităţii, cât şi la cabinetul Directorului general al CEH, Aurel Niculescu, o adresă prin care se solicită demisia directorului termocentralei, Doru Vişan.

Motivele invocate de sindicalişti constau în:

– atitudinea ostilă a directorului Doru Vişan faţă de Sindicatul Liber SE Paroşeni, precum şi faţă de re­pre­zentantul acestuia,

-lipsa de dialog, medie­re, conciliere,

– promisiuni deşarte, minciună, aroganţă şi lipsă de caracter faţă de angajaţi

– nenumărate demersuri pentru apărarea drepturilor şi intereselor angajaţilor fiind vizibil obstrucţionate;

– participarea şi contribuţia la negocierea articolelor CCM în care drepturile salariale şi sindicale ale salariaţilor SE Paroşeni au fost afectate;

– neacordarea avansărilor în clase/trepte de salarizare a personalului pe parcursul a mai multor ani, favorizând numai o parte din ei, avansările şi promovările fiind făcute după interese proprii şi de grup, mai ales că în luna decembrie 2014 s-a făcut avansarea unor persoane din conducere la un nivel maxim pe grila de salarizare;

– discrepanţe foarte mari între salarii, salarii foarte mari şi salarii foarte mici;

– discriminarea energeticienilor faţă de mineri în acordarea avansului pe data de 31.12.2014 punând într-o situaţie jenantă angajaţii în prag de An Nou, unde Directorul Sucursalei ar fi trebuit sa ia atitudine;

– modificarea unilatera­lă a CIM unui membru al Sindicatului SE Paroşeni, fiind pe rol dosar de urmărire penală a Directorului SE Paroşeni;

– contribuţia la pierderea grupelor de muncă la unele secţii din SE Paroşeni când în celelalte Sucursale ale CEH aceleaşi funcţii şi în aceleaşi condiţii de muncă beneficiază de grupe de muncă;

– neluarea măsurilor necesare, corecte şi în timp util pentru preîntâmpinarea şi remedierea avariilor, organizarea proastă a procesului de producţie şi a organigramei personalului care au dus la apariţia avariilor, punând într-o lumină proastă activitatea SE Paroşeni şi punând în pericol siguranţa locurilor de muncă.

 

 

 

 



(Următoarea știre) »