Jaf în pădurile din Parcul Național Retezat
Camioane cu lemne tăiate ilegal din incinta Parcului Național Retezat pleacă aproape zilnic spre firmele care se ocupă cu exportul de masă lemnoasă, iar autoritățile chiar și când sunt sesizate par nepăsătoare.
O anchetă realizată de Gabriel Păun, președintele Asociaţiei de protecţia mediului Agent Green, arată cum din zona sudică a Retezatului, camioanele cu lemn tăiat ilegal din Parcul Național Retezat ajung fără nici cea mai mică problemă la firmele care se ocupă cu exportul de lemn. Pentru că a arătat jaful din aria protejată, Gabriel Păun a fost agresat de paznicii firmelor care acceptă lemnul ilegal, iar autoritățile române, în lentoarea lor, s-au făcut că intervin. Ancheta video postată de Gabriel Păun în urmă cu două zile pe Internet, începe de securea care doboară ilegal arborii din PNR, în zona Câmpu lui Neag-Uricani, și până la poarta fabricii. ”Investigațiile Agent Green arată că pădurie tăiată din munții Retezat, ultimul Peisaj Forestier Intact din Europa, sfârșește ca lemn de foc în șemineele vieneze. Acestă scurtă înregistrare spune cât de grava e situația în România. Arbori seculari dintr-o zonă protejată, tăiați și transportați ilegal, la firme austriece care îi vând ca lemn de foc în vestul Europei. Situația e scăpata de sub control”, este mesajul alarmant al lui Păun care însoțește filmul anchetă. Președintele Agent Green a vrut să verifice astfel și cum funcționează ”radarul pădurilor”, serviciul la care poate fi verificată legalitatea unui transport de masă lemnoasă. Răspunsul primit de Gabriel Păun după ce a fost verificat un autotren cu lemn tăiat din PNR, a fost cât se poate de clar: transport ilegal! Agent Green a lansat și o campanie prin care atrage atenția autoritățile asupra jafului din PNR. ” Trebuie decis o dată și pentru totdeauna ca Retezatul, simbolul naturii sălbatice din Europa, să fie protejat integral și strict, iar zona tampon să fie instaurată în jurul acestuia în afara limitelor parcului. Vă rugăm de urgență să aprobați un plan de management în această direcție”, arată Agent Green într-o scrisoare trimisă premierului Victor Ponta.
Link Video