Ceaţă, vânt, distracţie si salvamontisti la datorie
Distracţie indiferent de condiţiile meteo. 2000 de turişti s-au aflat în weekend în Straja.Dacă în oraş a plouat, la munte a nins în acest weekend. În staţiunea montană Straja turiştii nu au lăsat schiurile şi s-au avânturat pe pârtii asta deşi condiţiile meteo nu au fost tocmai favorabile. Ceaţa densă şi ninsoarea abundentă au fost cuvintele cheie ale weekendului care tocmai a trecut. Chiar şi în aceste condiţii câţiva turişti curajoşi s-au aventurat pe pârtiile de schi.
“Sunt undeva la 2000 de turişti. Nu au mers toate instalaţiile de transport din cauza condiţiilor meteo. La peste 1450 de metri au fost oprite instalaţiile de transport pe cablu din cauza vizibilităţii foarte scăzute şi a vântului”, a declarat George Resiga, şef Salvamont Lupeni.
Salvamontiştii din Straja au avut aproape 100 de intervenţii în weekendul care tocmai a trecut.
Știri asemănătoare

Iubește românește, de Dragobete, la Castelul Corvinilor
Sărbătoarea Dragobetului, sărbătoarea iubirii în tradiția populară românească prilejuiește celor care-și doresc să experimentezeCItește mai departe

Alpinistul Adrian Ahrițculesei pornește în aventura cuceririi Vârfului Puncak Jaya, cel mai înalt munte din Oceania
După ce, în vara anului trecut, sportivul petroșeanean Adrian Ahrițculesei a cucerit cel mai înaltCItește mai departe

Bilete de tratament pentru pensionari 2025: Câte bilete sunt disponibile. Anunțul Guvernului
Guvernul a aprobat, joi, 20 februarie 2025, o hotărâre privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelorCItește mai departe

Lăsata Secului pentru Postul Paștelui 2025: Care sunt restricțiile care-i așteaptă pe credincioși
Postul Paştelui, cunoscut de creștini și sub numele de Postul Mare, reprezintă cel mai lungCItește mai departe

Actualul subprefect Constantin Fulga a fost nominalizat de PSD pentru funcția de prefect al județului Hunedoara
Coaliția de guvernare formată din PSD, PNL și UDMR a decis la începutul acesteiCItește mai departe

Viitoarea Exploatare Culturală Petrila va avea un sector dedicat lui Constantin Brâncuși
În lipsa interesului public pentru valorificarea la potențial maxim a faptului că, în urmă cuCItește mai departe

Recomandare din partea Apa Serv Valea Jiului: Protejați apometrele împotriva înghețului!
Având în vedere temperaturile scăzute APA SERV VALEA JIULIU S.A revine cu câteva recomandări privindCItește mai departe

Cea mai RECE săptămână din această iarnă în România: Cât mai ține frigul din februarie 2025
Vremea se va menţine foarte rece în toată țara până la finalul săptămânii 17-23 februarieCItește mai departe

Portretul lui Brâncuși pictat de artistul Paul Șerban în centrul municipiului Vulcan
În centrul municipiului Vulcan, pe un zid de susținere de pe marginea Bulevardului „Mihai Viteazu”CItește mai departe

Laureații Premiilor Exclusiv, ediția a XXV-a, în Domeniile social, educație, business și sport 17 februarie 2025
Cu toate că imaginea publică a societății românești contemporane pare să ne prezinte maiCItește mai departe

Legea căsătoriilor în România: Noi reguli de la 1 martie 2025. Acte necesare
Începând cu 1 martie 2025, toate județele din țară sunt obligate să introducă un sistemCItește mai departe

PENSII 2025 | Termenul de emitere a deciziei de pensionare, modificat. Care este acesta acum
Sistemul de pensii din România a suferit transformări importante în urma intrării în vigoare aCItește mai departe

Care sunt telefoanele mobile compatibile cu Starlink, internetul prin satelit al lui Elon Musk. LISTA
Starlink, serviciul de internet prin satelit al SpaceX , operează acum pe telefoanele mobile aleCItește mai departe

O nouă METODĂ DE FRAUDĂ în România, bazată pe furtul identității unui apropiat sau cunoscut: Avertisment și recomandări din partea autorităților
Poliția Română avertizează asupra unor noi metode de fraudă sub forma unor mesaje pe WhatsAppCItește mai departe

Casa Amicii din Uricani, ”firmă de aur” la 35 de ani de la înființare
Înființată în urmă cu 35 de ani de Constantin Stancu, ”Casa Amicii” din orașulCItește mai departe

Competiție cu distracție la „Cupa Pasul Vâlcan” la schi și snowboard
Câteva sute de pasionați ai sporturilor pe zăpadă și de iubitori ai aventurilor montane deCItește mai departe

Pilda Fiului Risipitor, prezentată la Vulcan într-o proiecție inedită de film animat în Biserică 15 februarie 2025
În avanpremiera Duminicii Fiului Risipitor, un grup de 50 de copii au avut bucuriaCItește mai departe

Liceenii de la ”Dimitrie Leonida” Petroșani au primit o mașină nou-nouță pentru școala de șoferi
Una dintre cele mai importante facilități ale claselor de liceu (specializarea Transporturi), respectiv de profesionalăCItește mai departe

Cât cheltuie românii pe cadourile de Ziua Îndrăgostiților în 2025: 8% sunt dispuși să scoată din buzunar peste 1.000 de lei
Februarie, considerată și luna iubirii, vine cu cheltuieli considerabile pentru românii care vor să îșiCItește mai departe

RCA pe card pentru șoferii români în 2025: Termenul de valabilitate a poliței, oferte exlusiv online și formulare de constatare amiabilă, direct de pe telefonul mobil
Asirom, una dintre principalele societăți de asigurare din România, a lansat prima aplicație pentru telefonulCItește mai departe