Victor Ponta, să n-ai frică, Klaus Iohannis nu te pică!

florin-negrutiu-editorialDacă rămâne fidel doctrinei neutre a „normalităţii”, va face casă cu Victor Ponta cel puţin până la alegerile parlamentare din 2016. Va încerca mici renovări, cu impact în planul imaginii. Va înlocui fotoliile cu scaunele şi-i va spune întregului proces reformă.

La prima întâlnire de la Cotroceni cu presa de faţă, preşedintele Klaus Iohannis l-a aşteptat pe premierul Victor Ponta la o masă. „Felicitări pentru schimbare. E de 100 de ori mai normal ca înainte”, a măsurat Victor Ponta distanţa, dintr-o privire. Pe premier poate că încă-l ustură amintireaMTO-ului, când Traian Băsescu l-a trimis, din Olimpul său, în infernul ridicolului public. Acum, cu noul decor „debaronizat” în sensul anunţat de doamna Bran, fotoliul din care preşedintele îşi asculta premierul a dispărut, iar distanţa dintre primii doi oameni în stat s-a estompat. O atmosferă de cordialitate a luat locul încordării de odinioară.

Celor care-şi amintesc faţa pierdută a d-lui Ponta în examenele de la Cotroceni, premierul le-a părut azi că are aerul elevului care dă bacul pentru a nu ştiu câta oară şi care, în sfârşit, a prins o comisie cumsecade. Proful ăsta e bun, nu pică, asta transmitea faţa fericită a d-lui Ponta venit la o consultaţie mai mult formală.

Nu este nimic rău că preşedintele şi premierul se înţeleg. Ba, am putea spune, este normal să lucreze împreună în scopul binelui public. Românii s-au săturat de scandal şi vor mai multă seriozitate şi mai multă responsabilitate de la liderii lor. Dar românii au mai spus şi altceva tare şi răspicat cu nici două luni în urmă: că impostura are un nume. Klaus Iohannis a devenit preşedinte tocmai pentru că românii se săturaseră de şmecheria lui Victor Ponta.

Cumva, cumva, ca de atâtea ori, Victor Ponta a reuşit să se strecoare şi să-i păcălească pe toţi. Este în continuare premier şi preşedinte al PSD şi de azi apostol al „normalităţii” propovăduite de noul preşedinte. Şi-a revenit din nucleara electorală cu forţa de regenerare a gândacului de bucătărie. Acest politician, care a dovedit cu asupra de măsură că este un pericol pentru democraţie şi pentru România, îşi face planuri mari de revenire şi anunţă reforme.

Ce poate face, în aceste condiţii, preşedintele Klaus Iohannis?

1. Dacă ţine cont de mesajul ferm transmis de alegătorii săi pe 16 noiembrie, va face tot ceea ce ţine de el pentru debarcarea rapidă a acestui premier care şi-a umilit propriii cetăţeni, încălcându-le dreptul liber la vot. Va forţa o nouă majoritate în Parlament, va pune toate energiile în moţiunea de cenzură anunţată de PNL şi-şi va folosi imensa putere pe care cetăţenii i-au dat-o pentru schimbarea premierului şi promovarea programului său politic. Va fi un nou preşedinte jucător, precum Traian Băsescu, şi o parte de Românie îl va adora, iar cealaltă îl va urî. Este varianta hard.

2. Dacă rămâne fidel doctrinei neutre a „normalităţii”, va face casă cu Victor Ponta cel puţin până la alegerile parlamentare din 2016. Va încerca mici renovări, cu impact în planul imaginii. Va înlocui fotoliile cu scaunele şi-i va spune întregului proces reformă. Va sta în limitele funcţiei şi-l va lăsa pe premier să guverneze, dimpreună cu partidul său mamut. În schimb, nimeni nu va cuteza să rostească vreodată cuvântul „suspendare”, iar Klaus Iohannis va avea un mandat liniştit până în 2019. Va fi un fel de Emil Constantinescu, cu iniţiative generale şi generoase. Va iniţia pacte şi va merge la simpozioane. Va face vizite de lucru şi va sta demn în poze alături de liderii lumii, fără a spune nimănui prea multe. Lumea nu-l va urî, dar nici nu-l va adora. Multora le va fi indiferent. Şi chiar dacă îi va dezamăgi pe mulţi dintre cei care şi l-au fixat drept purtător de stindard în lupta lor cu Victor Ponta, Klaus Iohannis îi va trece la pierderi colaterale. Este varianta soft.

La felul în care dl. Iohannis s-a comportat în ultima perioadă, înclin să cred că va prefera a doua variantă. Deşi şi-a dovedit o înclinaţie surprinzătoare spre politicăreala dâmboviţeană (înlocuirea bruscă a lui Crin Antonescu, instalarea intempestivă a Alinei Gorghiu la şefia partidului), preşedintele nu pare omul care să provoace o criză politică. În consecinţă, va aştepta. Dacă partidul va dori să-l sacrifice pe Victor Ponta, dl. Iohannis va prinde din zbor ocazia să pună un alt premier. Dacă PSD va merge în continuare cu Victor Ponta, dl. Iohannis nu va avea o problemă cu asta, nici politică, nici morală. Pe cei care mai aveau vreo iluzie în acest sens, dl. Iohannis i-a adus brusc cu picioarele pe pământ. Rugat, într-un interviu, să comenteze situaţia aberantă în care premierul şi-a dat o ordonanţă pe persoană fizică pentru a putea scăpa legal de plagiat, dl. Iohannis a refuzat să se pronunţe: „Un preşedinte trebuie să aibă curajul să nu comenteze absolut tot”.

sursa:Gandul.info

autor:Florin Negrutiu



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »