În curând, conducătorii României nu vor mai putea rezolva nici cele mai simple nevoi, până nu semnează, mai întâi, un acord.

Şi l-au iscălit, pe rând, introduşi solemn în scenă de maestrul de ceremonii: Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, Victor Viorel Ponta, şeful PSD, şi liderii a încă şase partide şi partiduleţe parlamentare, toţi arătând pătrunşi de însemnătatea gestului lor. Documentul – un acord politic, iniţiat de şeful statului, pentru creşterea bugetului MapN la doi la sută din PIB, începând cu 2017 – îşi va găsi locul în anale, fără a avea însă o importanţă istorică. El nu schimbă aproape nimic, adaugă doar mai mulţi bani bugetului Apărării, bani care ar fi putut fi alocaţi şi fără un consens politic scris pe hârtie, deoarece, ori de câte ori a fost nevoie de mărirea fondurilor pentru Armată, partidele au luat poziţie de drepţi. Aducerea lor la un acord a reprezentat, în cazul de faţă, o misiune uşoară, care nu a presupus, din partea domnului Iohannis, mari talente de mediator, ci o zi liberă, pe agendă.

Antanta aceasta rapidă este însă o piesă centrală din puzzle-ul care formează imaginea preşedintelui şi, totodată, un model pe care îl copiază premierul, pentru a trece şi el la acţiune. Dacă dl Iohannis o foloseşte spre a se defini, în antiteză subînţeleasă cu predecesorul său, drept preşedintele unificator, pus pe treabă şi decis să rezolve problemele esenţiale ale ţării, dl Ponta vrea să o pună la temelia tuturor lucrurilor. Un metru de autostradă nu mai toarnă fără pact. „Dacă nu există un acord, nu are rost să ne apucăm”, a declarat primul ministru, vorbind despre autostrada Comarnic-Braşov, pentru care guvernul n-a găsit anul trecut finanţare, cu bătaie însă la master-planul de autostrăzi şi drumuri naţionale, din care, în mandatul său, s-au construit vreo 55 de kilometri, dar şi aceia au crăpat. Cu privire la premisele contractării amintitei autostrăzi, fostul preşedinte, Traian Băsescu, l-a atenţionat pe ministrul Ioan Rus că ar exista suspiciuni de  corupţie. Nu este, aşadar, deloc o întâmplare că tocmai pentru Comarnic-Braşov  cere dl Ponta un acord de finanţare pe termen lung, parafat de partide şi de preşedinte, până pe 15 aprilie, când îşi propune să demareze lucrările. Domnia sa vrea, de fapt, o delegare de răspundere politică, o acoperire pentru situaţii neprevăzute, exact ca la semnarea contractului Roşia Montană, pe care l-a pasat, anul trecut, parlamentului. Ceva miroase urât şi de această dată, dacă premierul doreşte să-i ţină clasa politică pixul, când semnează contractul. „Dacă toată lumea este de acord cu autostrada Comarnic-Braşov, atunci o facem”, spune el, inventând aprobări politice, ca să toarne asfalt.

Ce va face acum preşedintele Iohannis, care tocmai i-a inspirat premierului Ponta, un mod de acţiune politică? Îl va lăsa fără acord, punând în pericol master planul din care iese, şerpuind, cel mult o panglică subţire de şosea? Dar ministrului Ionuţ Vulpescu cum îi răspunde, că şi el vrea un pact pe cultură? Şi dacă toţi miniştrii îşi imită şeful şi nu mai lucrează decât cu acord? Preşedintele are două soluţii: ori dă pact la tot guvernul, ori scapă de el. Şi are grijă, data viitoare, cu cine, ce şi de ce semnează.

Sursa: Gandul.info

Autor: Rodica Ciobanu