Se spune că după  principiul „una mie…una ţie”, se ghidează şi un mare cârmaci mustăcios, care îşi ridică „lăcaşe” pe toate văile brăzdate de lucrări ale firmei pe care o conduce. Omul cu pricina, care nici el nu mai ştie de unde este de loc sau unde ar vrea să-i fie locul, cum pune o cărămidă pentru firma care o slujeşte, cum pe a doua o aruncă în grădina sa. Doar astfel ne putem explica de ce împricinatul cumpără de zor pajiştile băştinaşilor din apropierea şantierelor pe care le coordonează, iar când lucrările sunt gata de recepţie, hop că şi „lacaşele” mustăciosului strălucesc de la soare te poti uita, dar la ele ba. Poate că o privire mai atentă asupra situaţiei ar putea arunca şi băieţii aceia înalţi care umblă mereu cu ochelari de soare în dotare.