Salamuri cu sistem antifurt pe rafturile supermarketurilor din Petroşani

med1Disperaţi de numărul mare de furturi de pe rafturi, administratorii supermarketurilor au trecut la măsuri extreme. Aşa s-a ajuns ca salamurile mai scumpe să fie dotate cu sisteme antifurt. 

Salam de Sibiu, Salam Sinaia, Salam Bucegi, Salam Potcoava ori Salam Săsesc sunt doar câteva dintre mărcile de mezeluri care îi tentează pe hoţii din magazine. Aşa că, reprezentanţii unor lanţuri de magazine au decis să trecaă la măsuri extreme care să stopeze furturile de pe rafturile magazinelor. În consecinţă, mezelurile scumpe au fost dotate cu sisteme antifurt, ce nu pot fi date jos decât la casele de marcat şi îi împiedică pe hoţi să plece cu ele ascunse în sacoşe sau sub haine.

Potrivit unor statistici neoficiale, nivelul furturilor de pe rafturi ar ajunge la aproximativ 2% din cifra de vânzare a supermarketurilor. “Cel mai des, hoţii sunt atraşi de raioanele cu băuturi scumpe, cosmetice şi mâncare.  Nu sărcaii sunt cei care comit cel mai adesea furturile, chiar dacă aşa am fi poate tentaţi să credem”, spune un angajat al unui supermarket care a trecut la sistemele antifurt puse pe salamurile scumpe. Pentru cumpărătorii de bună credinţă, subiectul este unul sensibil, mai ales că trebuie să aştepte la casă să se descuie „lacătul” de pe salamul comercializat.

Fenomenul furturilor de pe rafturi a ajuns greu de stăpânit, în ciuda camerelor de supraveghere, a paznicilor şi a falşilor clienţi din magazine care stau cu ochii pe potenţialii hoţi.

super2

 

super3