În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun şi pat
Şi pe masa albă, nişte pâine…
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am şters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Calendarul din perete-i vechi
Şi pe covorul veşted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine…
Am şi două crăpături în geam
Şi m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
„De ce te zvârcoleşti noaptea în pat?
Ştii, parchetul e şubred, şi se-aude până-n baie,
Îmi trezeşti copiii care dorm în odaie,
dorm…”

Pe tavan un cerc e, de lumină,
N-am perdea la geam, luna mi-e vecină,
Şi pe masa albă, nişte pâine…
Singur când rămân, câteodată,
Mai mi-aduc aminte de-un nume de fată,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!