Alăturaţi-vă Campaniei! Cu ajutorul tău aproape fiecare caz de cancer de col uterin poate fi prevenit!

          

c1In perioada 25-31 ianuarie 2015 se deruleaza  activitati speciale dedicate Saptamanii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.

Astfel de activitati vor avea loc si in judetul Hunedoara si au ca scop  sensibilizarea populatiei cu privire la acceptarea vaccinului HPV si cresterea increderii in eficienta acestuia, astfel incat, in timp, prin vaccinare, numarul femeilor care dezvolta cancer de col uterin sa scada semnificativ.

Statistici ingrijoratoare pentru Romania 

Cancerul de col uterin este una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică atât în Europa cât şi în România. Pe continentul european, 60.000 femei suferă de această boală şi 30.000 femei mor anual ca urmare a cancerului de col uterin. România are cea mai înaltă rată de c2incidenţă standardizată pe vârstă din Europa – 28,93 cazuri noi la 100.000 femei în 2010, situaţie similară cu cea existentă în ţări subdezvoltate din Africa, Asia şi America de Sud.

Ţara noastră se situează pe primul loc în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin. Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar şi prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 şi 44 de ani.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata mortalităţii prin cancerul de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est, şi de 6,3 ori mai mare decât media ţărilor U.E.

In judetul Hunedoara conform statisticilor oficiale,in anul 2014 au fost testate  4.082 de femei ,316 cu rezultat pozitiv si 79 de cazuri de cancer de col.

c3Informatia este pretioasa

Motivele principale ale imbolnavirii de cancer de col uterin sunt:

-Multe ţări nu dispun încă de programe eficiente de screening al cancerului de col uterin şi de vaccinare contra HPV, iar locuitorii lor nu au acces la acest gen de programe

-Chiar şi acolo unde aceste programe sunt disponibile, multe femei nu sunt conştiente despre importanţa lor şi din acest motiv nici nu le folosesc.

Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin (SPCCU) a fost lansată pentru a găsi soluţii în acest sens prin organizarea unor evenimente de sensibilizare a trei grupuri ţintă cu privire la cancerul de col uterin:

-Societatea în general: oamenii trebuie să conştientizeze care sunt beneficiile screeningului cancerului cervical şi ale vaccinării anti-HPV pentru a extinde folosirea acestor servicii acolo unde sunt disponibile,

-Prestatorii de servicii de sănătate: medicii, asistenţii medicali şi alţi prestatori de servicii de sănătate trebuie să deţină informaţii precise, actualizate cu privire la screeningul cancerului cervical şi vaccinarea anti-HPV, astfel încât să poată răspunde la întrebările pacienţilor şi să-i încurajeze să apeleze la serviciile respective,

-Politicienii: liderii politici trebuie informaţi cu privire la beneficiile screeningului cancerului cervical şi ale vaccinării anti-HPV, astfel încât aceştia să înţeleagă cât de important este să ofere prioritate acestor programe.

c5Constientizare si prevenire

În scopul conştientizării acestei probleme de sănătate publică şi de îmbunătăţire a nivelului de cunoaştere de către populaţie a  mijloacelor prin care poate fi prevenit cancerul de col uterin, a fost lansată începând cu anul 2007 Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, campanie care  în ianuarie 2013 a inclus peste 5000 de evenimente în Europa. Aceste evenimente au pus la dispoziţia femeilor şi adolescentelor un volum impresionant de informaţii, ajutându-le să înţeleagă importanţa prevenirii cancerului de col şi motivându-le să folosească serviciile acolo unde există.

Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din  Direcţia de Sănătate Publică a judetului Hunedoara organizează campania cu prezentări si distribuire de materiale informative în data de 28.01.2015, ora 13,00 în sala de festivităţi a Direcţiei de Sănătate Publică Deva.

 



(Următoarea știre) »