Medicamente asigurate, în caz de calamitate
Unităţile medicale trebuie să deţină un stoc de medicamente în caz de calamitate. La Petroşani, există acest stoc unde sunt depozitate medicamentele strict necesare.
“În conformitate cu prevederile legale spitalul trebuie să aibă ceea ce în limbajul nostru este acel stoc intangibil care trebuie să fie în permanenţă la farmacie. În general acest stoc intangibil se păstrează şi conţine medicamentele de necesitate”, a declarat managerul ŞUP, medicul Alin Vasilescu.
Teoretic acel stoc este intangibil, însă la evenimentele de la mina Petrila, din anul 2008 a fost nevoie de utilizarea medicaţiei.
“Ultima dată cînd am fost nevoiţi să ne atingem de medicamentele din acel stoc a fost atunci cînd a fost accidentul de la mina Petrila cu arşii”, a mai spus medicul.
Potrivit legislaţiei, în rezervă Ministerului Sănătăţii ar trebuie să existe stocuri cu medicamente, vaccinuri, dezinfectante, anestezice, dispozitive medicale şi alte materiale specifice. Acestea ar trebui reînnoite o dată la zece luni.