Visul de secole al românilor a prins contur începând cu 24 ianuarie 1859. Istoria ne îndeamnă sa cinstim această dată ca fiind primul pas spre Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al celor două principate, Moldova şi Ţara Românească , visul României Mari se transforma încet si sigur într-o certitudine. Actul de la 24 ianuarie 1859, chiar dacă nu a fost privit cu ochi buni de Poarta Otomană şi de Austria, nu a putut fi contestat deoarece Convenţia de la Paris, mai exact textul convenţiei, nu stipula ca domnii aleşi să fie personae diferite.

În 1862, cu sprijinul unioniştilor, Cuza reuşeste unificarea parlamentelor şi guvernelor celor două ţări, realizând astfel unirea politică a principatelor. 

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, cea a învățământului,  Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 este primul pas spre înfăptuirea statului naţional unitar roman, urmând ca la 1 decembrie 1918 prin unirea Transilvaniei cu România  să se înfăptuiască Marea Unire.