Cine zice, ala e !

Pentru că se vrea a fi precum fostul său maestru în ale politicii, adică „uns cu toate alifiile” un tânăr personaj al politicii locale recunoaşte nonşalant că „dacă vrei să ajungi undeva în politică, trebuie să dai din coate şi să calci peste ceilalţi”.
Acuma se vede treaba că micul mustăcios nu vorbeşte chiar aiurea, pentru că din tăietor de lemne a dat vârtos din coate până a ajuns ditai barosanul peste urbea fostului său şef, pe care şi-a dorit să-l sape la ultimele alegeri. Semn că a învăţat bine lecţia politicii de pe Jii, tinerelul a cam călcat peste toţi şi toate, iar gurile rele spun că şi-ar dori cu drag să mai calce şi pe alţii, numa să prindă un loc în faţă şi la următoarele alegeri.