Se pregăteşte tura continuă la minele viabile

mineri-vulcanMinerii din Valea Jiului de la unităţile viabile ar putea lucra din nou în tură continuă. Asta ar însemna o producţie de huilă mai mare, dar şi salarii net superioare pentru angajaţii de la front.

Rezulattele acestei măsuri ce urmează a fi luate sunt notabile, spun oficialii Complexului Energetic Hunedoara. „Se doreşte implementarea turei continue, ceea ce duce atât la creşterea producţiei,c ât şi a veniturilor. Producţia creşte ci circa 300.000 de tone”,a declarat directorul general adjunct al CEH, Nicolae Drăgoi. Anul trecut, producţia totală a fost de 1,2 milioane de tone de huilă, însă necesarul pentru cele două termocentrale este mai mare. Ca să acopere stocurile, minerii au venit la lucru şi sâmbăta şi duminica în ultima parte a anului 2014, iar rezultatele s-au văzut pe fişele de plată, în condiţiile în care posturile prestate în week-end se plătesc suplimentar. Astfel, minerii au coborât în subteran în toate sâmbetele din lunile noiembrie şi decembrie. Pentru două zile de sâmbătă au fost plătiţi cu spor de 100%, iar pentru celelalte două sâmbete lucrate compensaţia constă în zile de repaus, conform Codului muncii şi Contractului Colectiv de Muncă. Pe fişa de plată, diferenţele s-au văzut, aşa că, din datele de până acum, minerii nu ar avea nimic împotrivă să lucreze în sistem de tură continuă pentru că asta înseamnă aproape dublarea salariului.



« (Știre anterioară)