vineri, februarie 6th, 2015
Două zile cu „Zăpezile Bucuriei” în Pasul Vîlcan
Autorităţile publice din municipiul Vulcan vor să demonstreze că Pasul Vîlcan nu este nici pe departe locul în care „telegondola duce nicăieri”, ci dimpotrivă, un loc în care sportul, zăpada şi distracţia fac casă bună cu competiţia, bucuria şi buna dispoziţie a turiştilor şi localnicilor, deopotrivă. Astfel, timp de două zile, în 7 şi 8 februarie, în Pasul Vîlcan se va derula a doua ediţie a serbărilor zăpezii, eveniment organizat de municipalitatea din Vulcan sub genericul „Zăpezile Bucuriei”. Cu acest prilej, în Pasul Vîlcan vor avea loc competiţii de schiCItește mai departe
Lotul Moloţ rămân în arest la domiciliu
Lotul Moloţ rămâne în arest preventiv, au decis vineri seara judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia, care au analizat contestaţiile formulate de inculpaţi. Potrivit dispozitivului sentinţei, ex-preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, vicepreşedintele instituţiei Tiberiu Balint şi cei trei oamnei de afaceri cercetaţi în aceeaşi cauză de procurorii DNA rămân în arest al domiciliu. Curtea de Apel Alba Iulia a judecat contestaţiile formulate de cei cinci împotriva încheierii penale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba în dosar penal nr.280/107/2015. Decizia este definitivă.
Preşedinţia PSD Lupeni rămâne în familie. Primarul Cornel Resmeriţă s-a autosuspendat din partid, preia deputatul Cristian Resmeriţă
Aflat în arest la domiciliu ca urmare a declanşării urmăririi penale în Dosarul “Gala Bute”, primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă,a decis să se autosuspende din PSD. Organizaţia locală a social – democraţilor va fi condusă, însă, tot “în familie”, pentru că frâiele le preia fiul edilului, deputatul Cristain Resmeriţă, la rândul său acuzat de ANI de conflict de interese. Cornel Resmeriţă a anunţat vineri că se autosuspendă din partid, iar solicitarea lui va fi discutată în biroul politic al PSD Hunedoara săptămâna viitoare. Cornel Resmeriţă este acuzat de procurorii DNA deCItește mai departe
Copil rătăcit in Straja, salvat de jandarmi
Un copil de 7 ani din Cluj, care se afla în tabără în Straja, a fost salvat de jandarmii montani, după ce acesta s-a rătăcit. Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Straja, au fost sesizaţi de către personalul care deserveşte telegondola din staţiune cu privire la faptul că în zonă se află un copil rătăcit. Jandarmii au plecat imediat la faţa locului, unde l-au gădsit pe copilul în vârstă de numai 7 ani, iar povestea a avut un final fericit. „Jandarmii au reuşit să identifice cabana unde minorulCItește mai departe
Femeie data disparuta! Daca detineti informatii,sunati la 112!
Poliţia Oraşului Uricani a fost sesizată in data de 31.01.2015,cu privire la faptul că MUNTEAN SALOMIA, în vârstă de 71 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul său, din Uricani, din data de 27.01.2015, iar de atunci nu a mai revenit. Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi specifice în scopul depistării femeii, însă fără rezultat.Oamenii legii continuă activităţile de căutare,dar solicita si sprijinul oamenilor care au văzut-o și care ar putea da informații utile anchetei.,să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112. La data dispariţiei, femeiaCItește mai departe
Amenzi pentru drumarii de pe A1 Deva-Sibiu
Două firme care fac lucrări de reparaţii pe DN 76 Deva-Brad au fost sancţionate de Poliţia Rutieră Hunedoara cu 21 de puncte de amendă, adică aproximativ 2.000 de lei, pentru gropile de pe podul de la Şoimuş care face legătura cu autostrada A1 Deva-Sibiu. Potrivit comisarul şef Dan Micu, cele două firme sancţionate au obligaţia de ”a aduce carosabilul la viabilitatea necesară astfel încât autovehiculele să circule în condiţii optime”.DN76 Deva – Oradea se află în reabilitare de aproape doi ani, iar de sectorul Deva-Brad, în care este cuprins şiCItește mai departe
Trafic blocat în Defileul Jiului
Circulaţia rutieră între Petroşani şi Tg. Jiu, pe DN 66, a fost blocată mai bine de trei ore, în noaptea de joi spre vineri, din cauza unui şofer de TIR care n-a ţinut cont de indicatoarele rutiere ce-l avertizau de limita de înălţime la trecerea pe sub o pasarelă. Şoferul slovac a forţat trecerea şi a smuls pur şi simplu ansamblul metalic care s-a prăbuşit peste el. Pentru a debloca drumul a fost nevoie de o macara, iar poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal pe numele şoferului. AutotrenulCItește mai departe
Bila neagra/ 06 februarie 2015
Ioan Stamin-Purcaru, pentru ca a incasat sute de mii de lei ca presedinte al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara,iar acum cand societatea este inglodata in datorii si se afla la un pas de insolventa, isi da demisia si da bir cu fugitii.
Bila alba/ 06 februarie 2015
Medicul rezident hunedorean Mircea Ionuț Popițiu (27 de ani), pentru că a ales să-si vândă in cadrul unei expozitii, tablourile pe care le realizează din pasiune în timpul liber cu scopul de a obţine bani pentru renovarea Secției de Cardiologie vasculară a Spitalului Judeţean din Timişoara, unitate în cadrul căreia profesează.
Vesti bune de la APIA
Agenția de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, anunta agricultorii, ca ajutorul de stat oferit pentru motorina utilizată în trimestrul IV din 2014, va trebui plătit până la data de 30 iunie 2015, în limita bugetului aprobat de 162,7 milioane de lei. Cantitatea totală de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90.500,00 mii litri. În cazul în care, solicitarile depasesc cantităţile prevazute, cuantumul plăţilor se reduce proporţional. Cererile de plată pot fi depuse până la data de 27 februarie 2015 (inclusiv) si cuprindCItește mai departe
Atenție! Control rovinietă la Iscroni
Un echipaj al ARR se afla la această oră pozitionat pe DN 66, la intrarea in municipiul Petroşani. Controlul vizează taxa de drum, camerele video fiind poziționate astfel încât sa-i prindă atât pe şoferii care vin dinspre Vulcan cât şi pe cei care circulă spre Hațeg sau Tg. JIU.
În stilul lui Bacovia
E seară şi ninge-ndesat Zăpada-n zăpadă se lasă Si abia mă mai mişc îngheţat şi abia mai ştiu drumul spre casă E beznă un câine-a lătrat De-acum n-are rost să mai sper Sprijinit de un stâlp un soldat Si-aprinde ţigarea stingher E noapte şi ninge turbat Si nu mai zăresc nici un drum Cum viaţa-i un loc depărtat Cum totu-i mai simplu de-acum!
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 06.02.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Vârful Straja -impracticabilă Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții dificile Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia