Manastirea a fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Sfantul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu.

Sfantul Nicodim a venit din Tara Romaneasca, unde titorise Manastirile Tismana si Vodita. Manastirea Prislop a fost construita in acelasi stil – triconc – ca si ele si este singura de acest fel din Transilvania.

Manastirea Prislop – scurt istoric

Manastirea Prislop este cunoscuta si sub numele de „Silvas”, dupa satul Silvasu de Sus, gasit pentru prima data in documente in anul 1360. La 200 de metri de actuala biserica se afla locul numit „La Manastirea Batrana”, dovada existentei acolo a unei manastiri mai vechi, din lemn.

Nu se cunosc inceputurile manastirii. Deoarece era amplasata pe pamanturi care tinusera de nobilii romani din Ciula, se poate presupune ca ei au fost ctitorii laici ai locasului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihastrie din secolele XIII-XIV.

Biserica actuala a Manastirii Prislop dateaza de la sfarsitul secolului al XIV-lea si a fost construita din piatra, in plan triconic, cu turla pe naos, arhitectura specifica bisericilor din Tara Romaneasca. Istoriografia manastirii arata ca Sfantul Nicodim de laManastirea Tismana a copiat la Prislop, intre anii 1404-1405, „Tetravanghelul slavon” aflat azi la Muzeul de Arta.

Exista o singura marturie care este consemnata despre prezenta lui Nicodim de la Tismana, in Ungaria medievala. Ea este insemnarea de pe Evangheliarul sau: „Aceasta Sfanta Evanghelie a scris-o popa Nicodim in Tara Ungureasca in 6913 (1404-1405)”.

Timp de aproape un secol si jumatate, nu se mai cunosc documente despre manastire, dar se considera ca ea a continuat viata duhovniceasca a credinciosilor din imprejurimi. Manastirea a fost rezidita din temelii tot din piatra si in plan triconic de Domnita Zamfira, refugiata in Transilvania dupa moartea tatalui sau, Moise Voda, domn al Tarii Romanesti, mort in anul 1530, in lupta de la Viisoara.

In urma mortii celui de al doilea sot – Stanislaw Nisowsky -, Domnita Zamfira si-a petrecut restul vietii la Manastirea Prislop, unde moare in luna martie a anului 1580. Piatra funerara a mormantului ei se gaseste in dreapta pronaosului bisericii. Ea continea inscriptii latine si chirilice.

Anul 1629 aduce noi marturii documentare despre Prislop. Acestea sunt legate de vizita in Rusia a trei calugari: Ieromonahul Teodosie, Ieromonahul Macarie si Ierodiaconul Ghedeon.

Dupa aceasta consemnare, vreme de un secol nu se mai scrie nimic despre manastire, dar insemnari din zidurile exterioare dovedesc continuitatea vietii duhovnicesti, ca numele diacului Patru din Ciula, al Mitropolitului Sava Brancovici, precum si anul 1670. Se mai presupune ca, in aceasta perioada, la Prislop a existat o scoala pentru pregatirea candidatilor la preotie.

Pe la inceputul secolului al XVIII-lea, Mitropolitul ortodox Atanasie Angliei din Alba-Iulia a oferit o carte Prislopului, iar Maria Tereza, printr-un decret din iunie 1747, cerea sa se ia masuri impotriva calugarilor care aparau ortodoxia in partile Hategului.

La data de 23 iunie 1749, Arhimandritul Filotei, superiorul Manastirii Sfanta Treime din Blaj, i-a trimis la Prislop pe calugarii Varlaam si Nichita ca s-o restaureze. La data de 4 iunie 1756, Episcopul Petru Pavel Aron de la Blaj (1754-1764) le da carte de recomandare calugarilor Manastirii Prislop ca sa stranga ajutoare pentru aceasta. In deceniul al saselea al secolului al XVIII-lea, se reface manastirea din nou de catre egumenul Varlaam, calugarii Ioan si Pavel Salageanu.

Ca urmare a rascoalei de la Cioara, din anii 1759-1761, condusa de Ieromonahul Sofronie, pentru pastrarea ortodoxiei, Episcopul unit Petru Pavel Aron din Blaj cere, la data de 12 aprilie 1762, ca egumenul Varlaam si calugarul Inocentiu Bosi sa fie prinsi si dusi la Blaj, iar ceilalti calugari de la Prislop si Plosca sa fie alungati.

Generalul austriac Nicholaus Adolf Bukow ordona, la data de 5 iunie 1762, ca cele doua manastiri sa fie distruse prin incendiere. In anul 1775 manastirea este reintemeiata, iar ieromonahul Nichita este consemnat ultima oara la 2 aprilie 1778.

Dupa moartea egumenului Macarie, in anul 1810, manastirea a fost data in grija preotilor de mir din satele vecine. In istoria manastirii este consemnata ca importanta vizita vicarului Stefan Moldovan din Hateg, intre anii 1852-1853, care noteaza in jurnal o descriere detaliata a manastirii. Se mai cunoaste din documente ca, in 1873, s-a asezat la manastire credinciosul Aron Sarbu, probabil cu gandul de a se calugari, dar a murit dupa trei ani.

La initiativa vicarului Nicolae Nestor din Hateg, dupa anul 1897, are loc o noua restaurare a bisericii, care se termina in anul 1899. Dupa aceasta restaurare incep sa fie interesati de soarta manastirii episcopii uniti din Lugoj.

La data de 19 mai 1901, aici a slujit episcopul Dimitrie Radu, cu un sobor de 40 de preoti, iar la 25 mai 1905, urmasul sau, Vasile Hossu, si tot in anul 1905, manastirea este vizitata de Nicolae Iorga, care lasa o succinta descriere a ei.

In anii 1908-1909 s-a facut o noua restaurare a manastirii, prin stradania Episcopului Vasile. Pictorul ardelean Octavian Smigelschi viziteaza manastirea, in luna august 1909, pentru intocmirea documentatiei privind pictarea ei. Din primavara anului 1911 a fost randuit ca egumen Ieromonahul Leon Manu, care a strans in jurul lui cativa vietuitori.

In zilele de 8-21 mai 1913 a fost readusa de la Blaj „Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni”, iar la 24-25 mai in acelasi an a fost resfintita de episcopii Valeriu Traian Frentiu, al Lugojului, si Vasile Hossu, al Gherlei.

Intre anii 1923 si 1924, arhitectul Rudolf Vagner din Hunedoara a efectuat cateva lucrari de consolidare si o restaurare ornamentala a fatadelor exterioare care a schimbat mult aspectul arhitectonic initial.

La data de 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan (1920-1955), il aduce aici pe Ieromonahul Arsenie Boca, de la Manastirea Sambata de Sus, iar in 1950 au fost aduse si maicile.

Ieromonahul Arsenie Boca a ramas in manastire pana in 1989, an in care a si trecut la Domnul. El a sculptat personal catapeteasma si executat mai multe lucrari de renovare a bisericii si a celorlalte cladiri, fapt pentru care este considerat astazi ca cel deal treilea ctitor al manastirii. Mormantul sau se afla in cimitirul Manastirii Prislop.

In urma decretului nr. 410/1959, si Manastirea Prislop, ca, de altfel, majoritatea manastirilor, a fost desfiintata, fara a avea in vedere importanta ei spirituala in viata romanilor „de dincolo de Carpati”. De fapt, era perioada instalarii ateismului, care tocmai aceasta urmarea, desfiintarea spiritualitatii romanesti.

Abia in anul 1976 a fost din nou reinfiintata, tot ca manastire cu destinatie pentru maici. Dupa anul 1990 s-au facut lucrari de consolidare si restaurare atat a bisericii,

si a cladirilor pentru staretie, chilii si camine aflate la rasarit de biserica.

In anul 1991, in incinta manastirii a fost infiintat Seminarul Teologic Monahal Sfanta Ecaterina, cu o durata de scolarizare de cinci ani. Unele maici si eleve isi desavarsesc talentul artistic continuand vechiul mestesug romanesc al pictarii de icoane pe sticla. Scolilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alatura acum cea de data mai recenta, de la Prislop.

Sfantul Ioan de la Prislop

De numele manastirii se leaga existenta Sfantului Ioan de la Prislop, care s-a retras de la manastire la 500 de metri pe raul Slivat, unde si-a construit o chilie din piatra, cunoscuta si azi sub numele de „Casa Sfantului”. Se presupune ca a trait aici in secolul al XV-lea sau in prima jumatate a secolului al XVI-lea.

Sapandu-si pestera intr-o stanca sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur pana la moarte cu grele si nestiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplacand lui Dumnezeu si umplandu-se de darul Duhului Sfant, s-a savarsit in acea pestera in ultimele decenii ale secolului XVII, proslavindu-se dupa moarte ca facator de minuni. El insa, a murit foarte devreme din cauza unui vanator care, vazandu-l in gura pesterii si confundandu-l cu un animal salbatic, l-a impuscat.

Acest monah marcant a fost canonizat in iunie 1992 de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Despre Ioan Sihastrul vorbeste atat traditia locala cat si calugarul Efrem, autor al „Plangerii Manastirii Silvasului”, scrisa dupa anul 1762, prin urmatoarele versuri:

          „Si atunci, un tanar oarecare din sat
Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat;
Din lume si rudenii cu totul au iesit
De aici la mine au venit.

           Intr-o stanca chilie si-au facut
In care slujind, lui Dumnezeu a placut
Si pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit;
Pestera si acum se gaseste
Si „Chilia Sfantului” se numeste.

           Iara dupa oarecare intamplare,
Cu a lui Dumnezeu inainte aparare,
Rudele sfantului cele din sat
Moastele cu totul le-au ridicat
Si in Tara Romaneasca le-au adus
La oarecare manastire le-au pus.

           Insa la neamul lui pururea se pomeneste
Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste.”

Sfantul Cuvios Ioan de la Prislop nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, care a carmuit manastirea in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, iar in anul 1585 a fost ales Mitropolit al Transilvaniei cu scaunul la Alba-Iulia. El a fost Mitropolit al Transilvaniei timp de 20 de ani (1585 -1605).

Si amintim aici ca de la Prislop mai multi calugari au fost ridicati in scaune vladicesti, ultimul fiind Teofil, episcop de Vad la anul 1615, care a pastorit pana in anii 1622-1623, dupa care nu se mai stie nimic de el.

Parintele Arsenie Boca – scurta biografie

Nu departe de chilia Sfantului Ioan, se afla locul de odihna al unui alt vietuitor al manastirii: Parintele Arsenie Boca. Torturat si „vanat” de catre securitate pana la sfarsitul vietii, Parintele Arsenie este considerat a fi al treilea ctitor al actualei manastiri deoarece, in toti anii in care s-a nevoit aici (41 de ani) a pictat fresce si icoane deosebit de valoroase astazi, a reorganizat viata de obste si a redat manastirii stralucirea si frumusetea de care se bucura astazi mii de credinciosi veniti chiar si de peste hotare.

Parintele Arsenie Boca se naste la 29 septembrie 1910, la Vata de Sus, langa Brad, judetul Hunedoara. Parintii sai, Iosif si Cristina, ii pun la botez numele Zian. Din anul 1929, tanarul Zian incepe scoala primara in satul natal si apoi intra la Liceul National Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care-l absolva in anul 1929.

In anul 1929, tanarul seminarist se e inscrie la Institutul Teologic din Sibiu, iar in 1933 el pleaca la studii in capitala. Mitropolitul Nicolae Balan il trimite cu bursa la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti. Face studii cu profesorul Costin Petrescu.

Pe langa studiile teologice, el urmeaza si cursuri de medicina (in special cele de anatomie), participa cu interes la prelegerile de mistica ale lui Nichifor Crainic. Frecventeaza si alte cursuri in domeniul culturii si artei.

La data de 29 septembrie 1935 el este hirotonit diacon celib. Din anul 1939, dupa terminarea Academiei de Arte Frumoase, el urmeaza o scurta perioada de ucenicie in monahism la Sfantul Munte Athos.

La reintoarcerea in tara, el aduce cu sine cateva manuscrise ale Filocaliei fostului sau profesor de la Sibiu, Parintele Dumitru Staniloae, cu care colaboreaza la realizarea in limba romana a acestei lucrari.

Parintele Arsenie Boca scrie dupa dictatul Parintelui Staniloae, realizeaza coperta Filocaliei si sustine lucrarea de tiparire prin numarul mare de abonamente pe care le procura. Pe buna dreptate Parintele Dumitru Staniloae il numeste „ctitor de frunte al Filocaliei romanesti”.

In luna iunie a anului 1939, el intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambatade Sus. Doar peste un an, la 3 mai 1940, el este tuns in monahism la Manastirea Sambata de Sus, primind acum numele de Arsenie. Peste doi ani, la 10 aprilie 1942, este hirotonit preot.

In anul 1943, la izvorul Vaii Sambata, langa un povarnis aproape vertical, teraseaza stanca. In interiorul masivului, scobeste o deschizatura pe care o largeste in interior, cu intentia de a realiza o chilie in inima muntelui. Acest lucru nu ajunge la bun sfarsit deoarece, in anul 1943, el intra in atentia Securitatii.

In anul 1945, parintele este anchetat la Ramnicu Valcea, iar in urmatorul an, la Brasov. La data de 7 mai 1948, de Izvorul Tamaduirii, este ultimul mare praznic sarbatorit la Sambata. Miscarea religioasa de aici are anvergura nationala.

In anul 1948, Patriarhul Justinian se gandeste sa-l cheme pe Parintele Arsenie la treapta arhieriei. In acelasi an, este anchetat la Fagaras. La data de 25 noiambrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan il aduce personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca.

Manastirea Prislop – localizare si cai de acces

Manastirea Prislop este situata la aproximativ 30 de kilometri mai spre sud de orasul Hunedoara si aproximativ 10 kilometri sud de orasul Hateg. Accesul spre manastire este usor, pana la Silvasu de Sus circuland autobuze din Hunedoara, iar din Silvasu de Sus pana la manastire sunt numai 3 kilometri pe drum asfaltat.

Drumul spre manastire ne ofera privelisti minunate, in mare parte pe culmea dealurilor cu orizont larg deschis spre Valea Streiului si spre Tara Padurenilor, iar din Hateg pana la Silvasu avem superba depresiune a Hategului, care se intinde pana la poalele muntilor Retezat.

Ansamblul manastiresc este construit la altitudinea de 580 de metri, intr-o poiana inconjurata de mult spatiu verde, dupa care urmeaza dealurile acoperite cu paduri de stejar, fag, carpen, pin, molid, mesteceni si arbusti.

La rasarit, dupa Valea Perilor, urmeaza dealul si Varful Plesului, la sud, Dealul cu mesteceni, Dealul Fruntii si Valea Melchesului, la apus, Dealul Secuiului, Dosul Silvasului si Valea Teiului, iar in plan mai indepartat, muntii Poiana Ruscai; la nord-vest, dealul Manastirea Batrana; la nord, dealul Bratoiu si Valea lui Bratoiu, iar la nord-est, Varful Jidovenilor. Pe valea piscului Slavut, pe care este asezata manastirea, intalnim pasul – trecatoarea – Prislop, din Valea Cernei spre Tara Hategului.

Teodor Danalache

CrestinOrtodox.ro