Cristian Litera rămâne în arest preventiv

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Tribunalul Hunedoara a respins cererea de eliberare din arest preventiv depusă de Cristian Litera, fostul bodyguard al lui Alin Simota, implicat în mai multe infracţiuni de crimă organizată, şantaj, acte de violenţă la comandă şi infracţiuni economice.
“Instanţa a respins cererea formulată de inculpatul Litera Constantin Cristian, arestat preventiv în Penitenciarul Aiud, pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu una din măsurile preventive a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Obligă pe inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Inculpatul are drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la comunicare”, a informat Tribunalul Hunedoara.
Cristian Litera, fost bodyguard al lui Alin Simota a fost reţinut în luna mai a anului trecut şi este trimis în judecată alături de alţi 13 inculpaţi, printre care şi Alin Simota, într-un dosar instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. A fost acuzat că a condus o grupare de recuperatori, care a şantajat mai mulţi oameni de afaceri. Gruparea care ar fi acţionat la ordinele lui Alin Simota a fost implicată şi în mai multe infracţiuni de înşelăciune în dauna unor firme de asigurări, cu complicitatea unor angajaţi din sistem.



(Următoarea știre) »