În libertate sau după gratii?
O săptămână până la sentinţa finală în dosarul Monicăi Iacob – Ridzi
În numai o săptămână, deputatul Monic a Iacob – Ridzi – fost ministru al Tineretului şi Sportului – va afla dacă merge la închisoare ori scapă de pedeapsă.
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă apelul formulat de o parte dintre inculpaţi, a amânat pronunţarea în acest dosar pentru data de 16 februarie 2015. Instanţa supremă i-a audiat ieri pe cei implicaţi în dosar care au vrut să-şi suplimenteze declaraţiile, prin care Monica Iacob – Ridzi, care a considerat că în această speţă penală au rămas lucruri nespuse. Şi-a reiterat din nou nevinovăţia, dar soarta sa este în mâinile judecătorilor.
Monica Iacob – Ridzi a fost condamnată, la finele lunii ianuarie 2014, la 5 ani de închisoare cu executare, iar după cinci luni de la pronunţare instanţa supremă a redactat motivarea deciziei. Un document care se întinde pe mai mult de 870 de pagini, în care completul de trei judecători explică de ce s-a ajuns la această pedeapsă pentru fostul ministru şi celelalte persoane trimise în judecată de DNA. Magistraţii arată că s-a pronunţat o pedeapsă cu executare din cauză că faptele fostului ministru al Tineretului sunt de o „gravitate extremă”, pentru că a încercat să şteargă urmele informatice ale infracţiunilor de corupţie pe care le-a comis.
În acest dosar în care sunt nu mai puţin de 12 inculpaţi s-a formulat apel, atât de către inculpaţi, cât şi de către Ministerul Public- Parchetul de pe lânga Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – D.N.A., care cere o pedeapsă mai mare decât cea pronunţată în prima instanţă.
Reamintim că fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, împreună cu alte 11 persoane a fost trimisă în judecată în acest dosar instrumentat de procurorii DNA în 3 mai 2011, fiind acuzată de fapte de fapte de corupţie în legătură cu manifestările organizate în anul 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.