Sentinţă într-un dosar al fraudării referendumului anti-Băsescu, la Judecătoria Hunedoara
Judecătoria Hunedoara se va pronunţa joi, 12 februarie, într-unul dintre cele trei dosare penale în care peste 30 de hunedoreni au fost trimişi în faţa instanţei pentru vot multiplu, la referendumul din 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu.
Judecătoria Hunedoara se va pronunţa joi, 12 februarie, într-un dosar penal în care sunt judecaţi 17 oameni din Călan şi Hunedoara, trimişi în faţa instanţei penru vot multiplu. Aceştia au fost acuzaţi că au votat de mai multe ori pe listele electorale suplimentare din mai multe localităţi, cu prilejul organizării Referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012: patru dintre hunedoreni au votat la opt secţii de votare, doi la câte şapte secţii de votare, alţi doi la câte şase secţii de votare, iar restul la câte patru, trei sau două secţii de votare.
Şi instanţele din Deva şi Haţeg sunt aşteptate să se pronunţe în dosarele în care a fost anchetată fraudarea Referendumului din 2012. Şase deveni sunt judecaţi pentru fraude la vot, iar unii dintre ei au recunoscut că au votat la 13 sau chiar 15 secţii de votare. Pentru aceleaşi acuzaţii de fraude şi vot multiplu, sunt judecaţi alţi nouă inculpaţi la Judecătoria Haţeg.
Parchetul s-a sesizat din oficiu după ce, la eferendumul din 2012 au fost identificate o serie de nereguli ce constau în: înregistrarea mai multor votanţi având acelaşi CNP sau aceleaşi numere şi serii ale cărţilor de identitate; necompletarea CNP-ului în cazul unor votanţi; necompletarea datelor de identificare a cărţilor de identitate; CNP-uri invalide sau inexistente sau menţinerea pe listele electorale, ca persoane votante, a unor persoane decedate. Potrivit procurorilor, făptuitorii au contactat diverse persoane, din mediile sociale defavorizate din punct de vedere material, pe care le-au determinat să voteze de două sau de mai multe ori pe listele electorale suplimentare, prin promisiunea remiterii unor sume de bani. „Aceste persoane au asigurat şi transportul la secţiile de votare. Plata sumelor de bani se efectua numai după ce persoanele sau cel pe care-l însărcinau ei, prezentau numărul corespunzător de autocolante, care atestau actul votării. Autocolantele erau lipite de membrii secţiilor de votare pe reversul actului de identitate, iar autorii, după ieşirea din secţia de votare, le detaşau, le păstrau şi apoi votau la o altă secţie de votare, fără să ridice astfel vreun fel de suspiciuni”, informa Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.