Facilităţi pentru persoanele cu handicap
Potrivit legilor în vigoare şi anul acesta Statul vine în intâmpinarea nevoilor persoanelor cu handicap.
Astfel, persoanele care suferă de handicap accentuat sau grav şi nu numai, beneficiază în continuare de ajutor din partea autorităţilor române.
În conformitate cu legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoanele diagnosticate cu grad de handicap accentuat sau grav beneficiază gratuit de bilete pentru transportul auto şi feroviar.
În acest caz DGASPC Hunedoara aduce la cunoştinţa persoanelor încadrate în unul din aceste grade de handicap că pot solicita eliberarea biletelor gratuite de transport aferente anului 2015.
Persoanele care locuiesc în Valea Jiului pot ridica biletele în fiecare zi de marţi de la sediul Poclinicii din Petroşani.
De asemenea conform Codului Fiscal, aceleaşi persoane beneficiază şi de scutirea de la plata impozitului pentru locuinţe şi de la plata impozitului pentru terenul aferent locuinţelor.
O altă veste îmbucurătoare vine de la Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) prin intermediul căruia se distribuie pachetele cu alimente destinate persoanelor vulnerabile prin Programul Operaţional Sectorial Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Şi în acest caz cei încradraţi cu grad de handicap accentuat sau grav se numără printre beneficiari.
În toate aceste situaţii sperăm ca autorităţile locale să găsească soluţii şi pentru evitarea aglomeraţiilor de la ghişee, fiind totuşi vorba de oameni bolnavi.