Monica Iacob – Ridzi află, luni, sentinţa definitivă în dosarul de corupţie în care a fost judecată. La instanţa de fond, deputatul hunedorean a primit 5 ani de închisoare şi a formulat recurs, analizat de completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Între timp, aceasta dezvăluie, pe blogul său, cum au măcinat-o ultimii 6 ani de cercetări şi anchete.

La ultimul termnen de judecată, instanţa supremă i-a audiat pe cei implicaţi în dosar care au vrut să-şi suplimenteze declaraţiile, printre care şi pe Monica Iacob – Ridzi, care a considerat că în această speţă penală au rămas lucruri nespuse. Şi-a reiterat din nou nevinovăţia, iar soarta sa este acum în mâinile judecătorilor. Monica Iacob – Ridzi a fost condamnată, la finele lunii ianuarie 2014, la 5 ani de închisoare cu executare, iar după cinci luni de la pronunţare instanţa supremă a redactat motivarea deciziei. Un document care se întinde pe mai mult de 870 de pagini, în care completul de trei judecători explică de ce s-a ajuns la această pedeapsă pentru fostul ministru şi celelalte persoane trimise în judecată de DNA. Magistraţii arată că s-a pronunţat o pedeapsă cu executare din cauză că faptele fostului ministru al Tineretului sunt de o „gravitate extremă”, pentru că a încercat să şteargă urmele informatice ale infracţiunilor de corupţie pe care le-a comis.
În acest dosar în care sunt nu mai puţin de 12 inculpaţi s-a formulat apel, atât de către inculpaţi, cât şi de către Ministerul Public- Parchetul de pe lânga Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – D.N.A., care a cerut o pedeapsă mai mare decât cea pronunţată în prima instanţă. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, împreună cu alte 11 persoane a fost trimisă în judecată în acest dosar instrumentat de procurorii DNA în 3 mai 2011, fiind acuzată de fapte de fapte de corupţie în legătură cu manifestările organizate în anul 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.

A sperat într-o achitare

Într-o postare recentă pe blogul ei, Monica Iacob – Ridzi îşi reiterează nevinovăţia şi este de părere că a ajuns să plătească pentru naivitatea ei. Fostul ministru explică faptul că sunt aspecte pe care nu ar fi vrut să le aducă niciodată în faţa instanţei de judecată, cum ar fi documentele medicale, însă s-a lăsat convinsă de apărătorul ei. „Am plătit politic și personal pentru naivitatea mea de a fi crezut prea mult în oameni. Am înțeles prețul pe care credulitatea mea l-a impus într-o lume mai mult mercantila, și mai puțin cu suflet. Mi s-a propus să fiu ministrul Tineretului și Sportului în 13 decembrie 2008. Am avut o strângere de inimă, nu aș fi vrut. Argumentele colegilor din partid au fost puternice: ai demisionat din Parlamentul European, ai candidat și ai fost aleasă cu un număr foarte mare de voturi în Parlamentul României, nu poți să refuzia. Am acceptat. Când am aflat că eram de fapt al 13 – lea ministru al sportului am avut o strângere de inima, dar recunosc, nu bănuiam nicio secundă în acel moment că într-un minister salariații pot face ce vor, peste capul ministrului. Mi-am spus, dacă sunt corectă nu mi se poate întâmplă nimic. Din nou am fost naivă.
După 5 ani de la evenimentele din 2 mai 2009, am fost condamnată de către instanță de fond pentru că aș fi plătit niște bani către 2 firme deși, conform probelor din dosar banii au fost plătiți la „ordinul” directorului general economic din minister, Paul Diaconu, împotrivă voinței mele. De altfel inculpatul Paul Diaconu a recunoscut în instanță că a ordonat să se facă plățile deși ministrul nu cunoștea și nu încuviințase acest lucru (nu semnase ordonantarile de plată). (…) Mai mult, am dovedit cu probe incontestabile că ordonantarile de plată aferente contractelor pentru care am fost trimisă în judecată nu au fost semnate de către mine, deci nu am dispus plată așa cum susțin procurorii în rechizitoriu. Ordonantarile de plată în original existau pe biroul meu, nesemnate la momentul demisiei mele și le-am predat așa, nesemnate, ministrului Sorina Luminița Plăcintă, prin procesul-verbal nr. 596 / 19 august 2009. Am atașat acest document la dosar. Judecătorii fondului nu l-au văzut. În plus, am dovedit în instanță faptul că la momentul efectuării plăților, 11 mai 2009 nu mă aflăm în țara, eram la Bruxelles, deci nu aveam cum să semnez ordonantarile de plată. (plățile nu puțeau fi făcute în absența vizei de Control Financiar Preventiv, care s-a pus, conform copiei după registru, tot în 11 mai 2009. După aplicarea acestei vize ar fi trebuit că eu să semnez, ori eu eram la Bruxelles). În 12 mai 2009 când mi-au fost prezentate spre semnare ordonantarile de plată, am refuzat semnarea lor, solicitând tot atunci efectuarea unui raport de control. În acel moment nimeni nu mi-a comunicat faptul că plată se făcuse în 11 mai 2009 în absența semnăturilor mele. Am atașat documente doveditoare la dosar. Judecătorii fondului nu le-au văzut. De altfel, directorul general economic din minister a recunoscut în instanță că și-a permis să facă pe perioadă mandatului meu de ministru 600 de plăți, fără că eu că ministru să fi dispus acele plăți, cum cere legea. Faptul că pe perioadă mandatului meu de ministru s-au efectuat plăți de către directorul economic fără că eu să fi semnat ordonantarile de plată, este consemnat și în raportul Curții de Conturi și în Decizia Curții de Conturi nr. 30.390/30.08.2010”, dezvăluie Monica Iacob – Ridzi pe blogul ei.
Pe de altă parte aceasta spune că a scris sute de pagini despre probele din acest dosar, care dovedesc clar că nu are nicio implicare în săvârșirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată şi a crezut până în ultima clipă că va fi achitată de către instanță de fond, însă s-a înşelat.

Vrea să îşi poată creşte copiii

Ridzi spune că anii de anchete şi rpocese şi-au pus puternic amprenta asupra ei, dar şia supra familiei, iar afecţiunile de care suferă s-au agravat. “Sunt în acest moment epuizată după aproape 6 ani de atacuri profunde și nedrepte la adresă mea și a familiei mele, de momente în care am crezut că nimic nu mai are rost și am fost pe punctul de a claca. Familia m-a ajutat să nu cedez. Soțul meu m-a sprijinit. Cei 2 copii au fost tot timpul lângă mine, copiii din păcate sunt și ei afectați, sunt bolnavi Din păcate acești ultimi 6 ani din viață și-au pus amprenta definitiv asupra vieții și familiei mele. Sunt 6 ani în care bolile pe care le aveam s-au agravat și au apărut și altele noi. Sunt 6 ani în care am alergat între spitale, avocați, experți, instanță și iar spitale . Voi speră până în ultima clipă că aceia care vor decide soartă mea și a copiilor mei, vor vedea și vor cântări mai mult decât instanță de fond probele aflate la dosar. Voi speră că se va ține cont și de probele noi pe care instanță de fond nu le-a văzut. Copiii mei au nevoie de mamă, acasă. (…) Numai Dumnezeu știe câte zile mai am de trăit, dar mă rog Lui că acele zile să le trăiesc lângă copiii mei, acasă”, a mai spus aceasta care aşteaptă sentinţa de luni.