Comemorare: 10 ani de la Tragedia din Polatişte

111Momente dramatice retrăite, miercuri, de cei care au fost prezenţi la comemorarea tragediei aviatice de acum 10 ani, când un avion s-a prăbuşit în zona Polatişte, pe Defileul Jiului, la graniţa dintre Hunedoara şi Gorj.

Jandarmii hunedoreni, primii care au ajuns, acum 10 ani, la locul tragediei, în munţi, înotând în zăpada înaltă până la genunchi, au organizat mai multe manifestări prin care au comemorat victimele tragicului accident din zona Polatişte, din data de 18 februarie 2005.

Manifestările au debutat în cursul dimineţii cu depunerea unei coroane de flori de către jandarmi montani, însoţiţi de salvamontişti, unul dintre supravieţuitori şi fiul unuia dintre cei decedaţi în tragicul accident, iar un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire la troiţa ridicată în zona Polatişte, pe locul în care s-a prăbuşit elicopterul. Activităţile au continuat în sala de consiliul a Primăriei municipiului Petroşani, unde a avut loc evocarea activităţilor de salvare a pilotului elicopterului. La această activitate 1111au participat reprezentanţi ai agenţiilor cu atribuţii în situaţii de urgenţă, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, prefectul judeţului Hunedoara, precum şi membrii ai echipelor de salvare ce au acţionat în urmă cu 10 ani. Colonel (r) Jilip Petrişor, comandantul Detaşamentului de Jandarmi Petroşani în anul 2005, participant direct la evenimente a trăit din nou acel film al groazei, al căutărilor disperate, în momente în care secundele fac diferenţa: „A fost una dintre misiunile executate aşa cum trebuie. Iar de fiecare dată când îmi aduc aminte de acele evenimente, emoţia mă cuprinde şi mă simt din nou tânăr. Nu cunoşteam locul exact unde s-a prăbuşit elicopterul. Zona Polatişte este foarte întinsă şi cu teren variat de la 1100 la 1400 metri;  m-am bazat pe faptul că m-am născut şi am crescut în aceste locuri pe care le cunosc bine. Se apropia seara şi încă nu găsisem epava. Puteam deveni din salvatori victime. Am dispus unui subofiţer
pe schiuri de tură să înainteze prin ceaţă şi după câteva minute acesta a strigat: «L-am găsit!». Acolo erau două persoane decedate, iar într-un adăpost se afla pilotul rănit care respira cu greutate. Unul dintre jandarmii montani i-a acordat primul ajutor, pentru ca avea cursul de specialitate pentru astfel de situaţii. Un altul a rupt uşa de la stână, pe care persona rănită a fost imobilizată şi transportată. Uşa era din lemn masiv, avea 70-80 kg, iar pilotul peste 130 kg. Unul dintre jandarmii montani i-a acordat primul ajutor, pentru ca avea cursul de specialitate pentru astfel de situaţii. Un altul a rupt uşa de la stână, pe care persona rănită a fost imobilizată şi transportată. Uşa era din lemn masiv, avea 70-80 kg, iar pilotul peste 130 kg. Zăpada era până la brâu. Aşa a fost transportată victima o parte din drum, până ce au ajuns salvamontiştii cu o targă specială.”

Lupta cu viata

În data de 18 februarie 2005, un elicopter s-a prăbuşit în masivul Parâng, în zona Polatişte, la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj. Elicopterul transporta furaje pentru animalele din zona montană, la cererea Ocolului Silvic Petroşani şi s-a prăbuşit la numai 15 minute de la decolare. Aparatul de zbor a căzut de la joasă înălţime, iar în urma impactului dur cu solul şi-au pierdut viaţa două persoane: Ioan Corbei, paznic de vânătoare, şi mecanicul Valeriu Păsat, din Republica Moldova. De asemenea, ceilalţi doi pasageri din elicopterul MI 2, respectiv inginerul silvic Marian Mustaţă şi pilotul Valeriu Coadă, au fost grav răniţi şi supuşi unor intervenţii chirurgicale complexe. Marian Mustaţă a reuşit să iasă din epavă, apoi l-a eliberat pe pilot din centura de siguranţă şi l-a târât zeci de metri într-un adăpost. A anunţat telefonic producerea accidentului şi, cu ultimele puteri, a pornit spre drum. Urmele de sânge rămase în urma acestuia au fost cele care au ajutat echipele de salvare să ajungă la locul producerii accidentului.

Jandarmii au fost cei care au ajuns primii la faţa locului, iar ulterior lor li s-au adaugat salvamontiştii în lupta pentru salvarea vieţilor victimelor tragediei. La capătul acestui traseu dificil îi aştepta echipa din cadrul SMURD Tg-Mureş condusă de medicul Raed Arafat, care a venit atunci acolo, în munţi, la Polatişte.  Pilotul şi inginerul silvic sunt în viaţă, iar pentru ei momentele dramatice de acum 10 ani vor rămâne mereu vii în amintire.