După DNA şi ANI, Valea Jiului pe mâna cui rămâne?
„Curăţirea” clasei politice şi a mediului de afaceri, executată cu tact de procurorii DNA, nu numai că ne ţine pe toţi cu răsuflarea tăiată, dar scoate la iveală şi modurile deloc ingenioase prin care cei inculpaţi redirecţionau banii publici către propriile buzunare. La fel de prezentă în mediul public şi înrolată la aceeasi „curăţenie”, se află şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care, în completarea Departamentului Naţional Anticorupţie, vine şi anunţă stări de incompatibilitate pentru aleşii neamului care se află în conflict de interese.
Din păcate nici Valea Jiului nu a scăpat de braţul lung al legii, iar cei care ne reprezintă sau ar trebui să ne reprezinte în Parlamentul României, nu au o imagine personală tocmai curată.
În toamna lui 2012, Valea Jiului a trimis în Parlament 2 deputaţi şi 2 senatori, cu menţuinea că al doilea senator, Haralambie Vochiţoiu actualmente membru UNPR, a ajuns în Senat în urma redistribuirilor.
Aşadar din Vale plecau spre Bucureşti, doamna Monica Iacob-Ridzi – deputat ales în colegiul Est-Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Aninoasa), domnul Cristian Resmeriţă – deputat ales în colegiul Vest-Valea Jiului (Vulcan, Lupeni, Uricani) şi nu în ultimul rând cei doi senatori, Cosmin Nicula – ales prin vot de cetăţeni şi Haralambie Vochiţoiu, ajuns senator de Valea Jiului prin redistribuire.
La o aşa echipă tânără şi plină de speranţe ne-am fi aşteptat ca zona noastră să beneficieze de un lobby puternic la centru şi, bineînţeles viaţa noastră, a locuitorilor Văii, să devină mai bună. Astăzi, la aproape doi ani şi jumătate de la preluarea mandatelor, Valea Jiului mai are un singur reprezentant în Parlament neatins de braţul legii, în persoana senatorului Haralambie Vochiţoiu, însă nu trebuie scăpat din vedere faptul că acesta nu este legitimat de votul cetăţenilor.
În urma anchetelor derulate de cele două instituţii, DNA şi ANI s-au stabilit următoarele: doamna deputat Monica Iacob-Ridzi a fost găsită vinovată în cazul dosarului „2 mai”, domnul Resmeriţă se află într-o posibilă stare de incompatibilitate conform ANI, întrucât în legislativul 2008-2012 şi-a angajat fratele la propriul cabinet de deputat, iar senatorul ales, dar mereu absent, domnul Cosmin Nicula, a renunţat la fotoliul de parlamentar pentru un post de vicepreşedinte la Curtea de Conturi. Menţionăm că domnul Nicula nu a avut, deocamdată, niciun fel de problemă cu legea.
În această situaţie culoarea politică a aleşilor nici nu mai contează, ceea ce contează însă, este o întrebare: Valea Jiului pe mâna cui rămâne?