Dosarul şpăgilor de la RAR Hunedoara: Valentin Banciu va face închisoare
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat astăzi sentinţa în dosarul angajatului RAR Hunedoara, Valentin Banciu, acuzat că ar fi primit mită de la clienţii registrului.
Pilotul de raliuri Valentin Banciu, din Hunedoara, a fost condamnat la închisoare într-un dosar de corupţie, în care faptele datează de la începutul anului 2013. Sentinţa a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi nu este definitivă. Totuşi a căzut ca un trăznet peste fostul inginer de la Registrul Auto Român.
„Instanţa l-a condamnat pe inculpat la trei ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi conflict de interese. Instanţa deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, arestului şi arestului la domiciliu începând cu data de 24.07.2013 şi până la data de 29.04.2014. Dispune restituirea de către inculpat către martorul C,.B.C. a sumei de 2.000 lei şi către martorul L.D.A. a sumei de 1.200 lei şi obligă inculpatul să achite statului suma de 3.500 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat”, a informat Cosmin Muntean, reprezentantul Curţii de Apel Alba Iulia.
Potrivit anchetatorilor, în 2013 Valentin Banciu şi un angajat al service-ului său auto au organizat un sistem de percepere şi primire de bani şi alte foloase necuvenite de la persoanele care solicitau la Registrul Auto Român omologări auto şi alte servicii. „Banciu Valentin a procedat, în cadrul atribuţiilor de serviciu, la respingerea omologării autovehiculelor aparţinând unor persoane pentru ca aceştia, la solicitarea lui, să remită sume de bani, în cuantum total de 3.200 de lei inculpatului Huciu Ilie. De asemenea, în cadrul aceloraşi atribuţii de serviciu, inculpatul trimitea persoane în vederea efectuării unor reparaţii contra cost la service-ul aparţinând soţiei sale, realizându-se, în acest mod, foloase materiale atât pentru inculpatul Huciu Ilie, cât şi pentru soţia sa. Din cercetările efectuate în cauză a mai rezultat că inculpatul Banciu Valentin a procedat la îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în mod defectuos, prin respingerea repetată la omologare a unui autovehicul sub pretextul nereal că nu corespunde din punct de vedere tehnic, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale a proprietarului autoturismului, autovehiculul fiind omologat ulterior în aceeaşi stare tehnică, după vânzarea lui unei alte persoane”, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.