Le-au dat foc în casă!

focLe-au dat foc în casă şi doar o minune a făcut să scape teferi şi nevătămaţi. Poliţiştii îl cauta acum pe cel care a pus în pericol viaţa unei familii din comuna Şoimuş după ce a aruncat în casa lor un lichid inflamabil.

Fiul unei femei din Şoimuş este cel care s-a prezentat la poliţie şi le-a spus oamenilor legii că, în crucea nopţii, în jurul orei 23.50, persoane neidentificate au spart cu o piatră unul dintre geamurile ferestrei locuinței mamei sale, din comuna Șoimuș, și au aruncat în interior substanțe inflamabile. Imediat au luat foc perdeaua şi o parte a unei canapele, dar. din fericire, deși erau în imobil, proprietarii nu se aflau în momentul respectiv în camera afectată, astfel încât au reuşit să scape teferi din terifianta încercare. „Polițiștii efectuat cercetarea la locul faptei și au ridicat mai multe probe materiale ce urmează a fi expertizate.  În cauză, polițiștii au întocmit un cerc de suspecți și efectuează cercetări în vederea identificării prezumtivului autor și a tragerii acestuia la răspundere penală sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere (prin incendiere)”, a declarat Bogdan Niţu, purtător decuvânt al IPJ Hunedoara.

Carmen Cosman – Preda

 



« (Știre anterioară)