Răniţi la mormântul lui Arsenie Boca
S-au dus să se roage la mormântul lui Arsenie Boca, cel supranumit Sfântul Ardealului, însă în cele din urmă au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Două persoane s-au accidentat, iar o a treia a leşinat şi imediat au intervenit jandarmii aflaţi în zonă.
Primul dintre accidentaţi a alunecat în zona mormântului părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop şi a acuzat dureri puternice în zona gleznei. Jandarmii au transportat imediat victima la ambulanţă, edar în scurt timp au mai venit în sprijinul unei persoane care s-a rănit la umăr după ce a alunecat în aceeaşi zonă. Cea de-a treia persoană a leşinat după ce a ieşit pe poarta Mănăstirii. La fel ca şi prima victimă, şi celelalte două au fost duse la ambulanţă pentru îngrijiri medicale. „Acest sfârşit de săptămână a fost unul foarte încărcat din punct de vedere al pelerinilor. Aproximativ 20 de jandarmi au asigurat acestor persoane un climat de linişte şi ordine publică”, au declarat reprezentanţii IJJ Hunedoara.
Știri asemănătoare
DRUMURI ÎNCHISE PE PERIOADA IERNII
De astăzi, 15 noiembrie 2024, s-au închis o serie de sectoare de drumuri județene dinCItește mai departe
Descoperire impresionantă în cetatea dacică de la Costești-Cetățuie
Campania arheologică din anul 2024, finanțată de Consiliul Județean Hunedoara și Ministerul Culturii, a adusCItește mai departe
Rezultatele polițiștilor de Imigrări din Hunedoara în primele 10 luni ale anului 2024
În perioada ianuarie-octombrie 2024, polițiștii de imigrări din Hunedoara au gestionat 2.608 cereri de ședere,CItește mai departe
Poliția din Hunedoara a oprit un export ilegal de animale cu implicații transfrontaliere
O acțiune recentă desfășurată de Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție JudețeanCItește mai departe
”Ziua Salvatorului Miner”, eveniment comemorativ la Exploatarea Culturală Petrila
S-au scurs deja 16 ani de la fatidica zi de 15 noiembrie 2008, în careCItește mai departe
30 noiembrie 2024, termen limită pentru depunerea dosarelor în cadrul Programului Național de Susținere a Natalității
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță că termenul limită pentru depunerea dosarelor înCItește mai departe
Incendiu puternic într-o baracă la Petroșani, stins de pompieri înainte de a se extinde
Un incendiu violent a izbucnit într-o baracă din Petroșani, fiind rapid adus sub control deCItește mai departe
Broșă valoroasă, posibil parte a patrimoniului cultural, recuperată de polițiștii din Hunedoara
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara auCItește mai departe
Premiu pentru administrația din Vulcan la Gala regională „România ești tu!” de la Timișoara
Primăria municipiului Vulcan se numără printre laureații ediției din acest an a Galei regionale Sud-vestCItește mai departe
Seniorul uricănean Nicolae Stoi a trecut la cele veșnice
Binecuvântat de bunul Dumnezeu cu viață lungă, seniorul uricănean Nicolae Stoi, unul dintre ceiCItește mai departe
Finanțări BEI pentru eficientizare energetică pentru 30 de blocuri din Valea Jiului
Un număr de 30 de blocuri de locuințe, câte 5 din fiecare localitate a VăiiCItește mai departe
Stațiunile din Valea Jiului au îmbrăcat mantia albă a zăpezii
Primele semne de iarnă și-au făcut apariția în zonele montane care înconjoară Valea Jiului. ACItește mai departe
La Jieț-Petrila s-a deschis satul-muzeu al momârlanilor din Valea Jiului
Momentul deschiderii oficiale a Muzeului Satului tradițional momârlănesc de la Jieț-Petrila s-a dovedit a fiCItește mai departe
Actorii Teatrului „I.D. Sîrbu” revin pe scena Palatului Cultural din Lupeni și pe scena Teatrului de Artă din Deva
Succesul incontestabil de care se bucură producțiile teatrale din repertoriul Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” dinCItește mai departe
INSEMEX Petroșani este gazda ediției a XV-a a concursului național de salvare minieră și de suprafață 7 noiembrie 2024
Activitatea tradițională în Valea Jiului, ajunsă deja la cea de-a XV-a ediție, Concursul Național deCItește mai departe
Peste 1000 de șomeri hunedoreni și-au găsit un loc de muncă în luna octombrie
Potrivit unei informări prezentate de AJOFM Hunedoara, în perioada ianuarie – octombrie 2024, ca urmareCItește mai departe
Corneliu Braia a fost ales în funcția de viceprimar al orașului Uricani
Noul Consiliu local al orașului Uricani s-a reunit miercuri, 6 noiembrie 2024, în prima ședințăCItește mai departe
„Tache, Ianke și Cadâr”, premieră cu spectacol de mare artă pe scena Teatrului „I.D. Sârbu” din Petroșani
Cea mai recentă premieră din actuala stagiune a Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani aCItește mai departe
Cum va fi marcată Ziua Națională, la Deva – surse
Evenimentul va avea loc la Cimitirul Eroilor din Deva, începând cu ora 12:00, și vaCItește mai departe
Recomandare din partea Apa Serv Valea Jiului: Protejați apometrele împotriva înghețului!
Având în vedere temperaturile scăzute APA SERV VALEA JIULIU S.A revine cu câteva recomandări privindCItește mai departe