Cu bodyguardul la psiholog. Cristian Litera, marcat de arestul preventiv?!
A stat în arets preventiv mai bine de un an, iar acum a cerut voie instanţei să meargă la un cabinet de psihologie. Instanţa a admis cererea fostului bodyguard al lui Alin Simota, Cristian Litera.
La mijlocul acestei luni, Cristian Litera – considerat unul dintre capii lumii interlope devene a obţinut în instanţă înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Iar acum, magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au admis cererea formulată de Litera și, în consecinţă, i-au permis acestuia „să părăsească domiciliul, in fiecare zi de luni și joi a săptămânii, în intervalul orar 14,30 – 16,30, în vederea deplasării la Cabinetul Individual de Psihologie Dr.Cîmpean Ioana”. Litera a mai fost în arest la domiciliu, în această cauză, după ce în luna mai 2014 judecătorii au fost de acord cu înlocuirea măsurii arestului preventiv – dispusă în urmă cu aproximativ un an de zile, dar, la mijlocul lunii decembrie, a fost trimis din nou după gratii
Cristian Litera a fost trimis în judecată alături de alţi 13 inculpaţi, printre care şi afaceristul Alin Simota, într-un dosar instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Gruparea e acuzată de şantaj, cămătărie, trafic de persoane, infracţiuni de violenţă şi înşelăciune. Potrivit celro de la DIICOT, „grupul organizat era structurat în paliere de comandă şi execuţie, specializat în şantaje, sechestrări de persoane, „bătăi la comandă” (cele 16 persoane vătămate având nevoie de 60 – 100 zile îngrijiri medicale), cămătărie, iar activităţile acestuia au fost favorizate şi de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara”. Anchetatorii au mai precizat că gruparea, care ar fi acţionat la ordinele lui Alin Simota, a fost implicată în mai multe infracţiuni de înşelăciune în dauna unor firme de asigurări, cu complicitatea unor angajaţi din sistem. Prejudiciul creat a fost de 400.000 de lei şi 100.000 de euro, în cauză fiind dispuse măsuri asiguratorii. „Cu privire la activităţile de cămătărie, arătăm că împrumuturile erau acordate cu o anumită dobândă lunară sau săptămânală, până la 20 la sută. În general, nu se prevedea un termen de restituire, condiţia fiind ca împrumutatul să plătească lunar dobânda (ex. la 10.000 euro trebuia să plătească 1.000 euro pe lună), iar la final, să dea suma împrumutată integral. În cazul în care datornicii nu plăteau dobânzile solicitate, asupra lor se exercitau acte de violenţă verbală şi fizică, fiind deposedaţi de bunuri mobile sau imobile şi sume de bani, sau trimişi forţat la muncă, în Libia”, a mai informat DIICOT.