Elena Udrea şi Dosarul Gala Bute
Cererea DNA privind încuviințarea arestării și începerii urmăririi penale în dosarul ”Gala Bute”, în care Elena Udrea este acuzată de trei infracțiuni de luare de mită, a fost aprobată luni de plenul Camerei Deputaților.
Inițial, Elena Udrea a fost acuzată în acest dosar de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită.
Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracțiuni de luare de mită.
„În 2010, Elena Udrea a primit în mod indirect, pentru sine și pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanții SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanțarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unități administrativ-teritoriale în cadrul programului ‘Schi pentru România’. La 24 august și 20 decembrie 2010, SC Termogaz Company a transferat suma totală de 695.367,06 lei în patrimoniul lui Ștefan Lungu, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziție, prin care o societate controlată de intermediar a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia. Suma menționată reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de minister către UAT Cavnic și UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de SC Termogaz Company”, susțin procurorii, citaţi de Agerpres.
Potrivit DNA, Ștefan Lungu a folosit banii astfel obținuți parțial în interes personal, iar parțial, la cererea ministrului Udrea, pentru plata unor servicii de publicitate și monitorizare a mediului online de care au beneficiat aceasta și partidul din care făcea parte Elena Udrea.
A doua infracțiune de luare de mită are legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către SC Consmin SA.
Anchetatorii au reținut că, în perioada 2010 — 2011, Elena Udrea și Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naționale de Investiții (suspect în dosar), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul SC Consmin SA pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.
„Astfel, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către SC Consmin SA pentru lucrările efectuate, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu, SC Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăți, în valoare totală de 335.486 lei. La rândul său, Lungu dădea banii primiți lui Tudor Breazu, persoană apropiată atât de Udrea, cât și de Topoliceanu. Plățile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societății SC Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei”, au constatat anchetatorii.
DNA menționează că o parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu, care le-a predat la rândul său Elenei Udrea, iar diferența a fost folosită de Breazu pentru a plăti diferite cheltuieli ale celor două.
A treia infracțiune de luare de mită este în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni și UAT Petroșani.
„În 2011, Udrea a cerut și a primit de la Adrian Gardean, pentru sine și pentru altul, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp. Astfel, la 7 februarie 2011, Udrea i-a cerut lui Gardean ca din sumele primite de la minister să facă mai multe ‘sponsorizări’, transmițându-i că trebuie să discute detaliile cu Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului. Ulterior, Udrea i-a cerut lui Nastasia să îi comunice lui Gardean că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăților efectuate și care urmau să fie efectuate în 2011”, se mai arată în comunicat.
DNA menționează că, urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gardean i-a înmânat 200.000 euro lui Lungu, care i-a predat lui Nastasia, însă banii au fost restituiți de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunțată organelor de urmărire penală.
Sursa:stiripesurse.ro