România are Proiect de Ţară

hartRomânia şi-a găsit un nou proiect de ţară: puşcării la cele mai înalte standarde de civilizaţie şi confort. Nu şcoli, nu spitale, nu canalizare sau electrificare, nu şosele.

Puşcăriile trebuie reabilitate urgent! De ce? Simplu, pentru că o bună parte dintre membrii găştii politico-economice care au devalizat banii din biruri – făcând să nu avem şcoli, spitale, canalizări sau şosele – au început să intre în puşcării. Şi le e greu. Nu suportă, fiind obişnuiţi cu luxul. Politicieni din toate zonele, instituţii ale statului (patronate, fireşte, tot de politruci declaraţi sau nu) şi o bună parte din mass-media, dezbat cu fervoare subiectul.

E inuman!, se strigă cu patimă. E încălcată demnitatea umană, drepturile omului, etc. Nu-i vorbă, aşa erau puşcăriile şi-n urmă cu 10 ani, de exemplu. Dar pe vremea aia era de neconceput să găzduiască vreun guzgan important. Mergeau doar infractorii obişnuiţi. Şi de demnitatea ăstora, zău că nu ne păsa. Însă drepturile lui Hrebenciuc, Vântu, Voiculescu sau Gigi Becali sunt cu totul altceva! Ăştia n-au tâlhărit vreo babă naivă şi nici n-au dat cu jula printr-o alimentară de cartier. Oamenii ăştia ne-au băgat mâna-n buzunar tuturor.

Fără discriminare, carevasăzică. O compensaţie corectă din partea societăţii ar fi, dacă tot nu li se confiscă averile, să alocăm banii pe care puşcăriaşii de lux nu-i pot fura, din pricina perioadei de odihnă recomandate de judecători, către asigurarea unor standarde de confort corespunzătoare în puşcării. Un minim gest de recunoştinţă. O ţară, ca şi un om sau o familie, trebuie să-şi stabilească priorităţile. Ori noi, cei care plătim taxe fără să avem şcoli, spitale, canalizare sau şosele, suntem familiarizaţi cu situaţia asta. În timp ce şefii mafiei politico-economice române nu. Aşa că pare, nu-i aşa, în firea lucrurilor să punem pe lista de priorităţi problema puşcăriilor.

P.S. Şi nu ştiu de ce, dar sunt convins că momentul e propice şi Executivul şi Legislativul sunt conduse de persoanele potrivite. În sensul în care îi simt sensibili la subiectul ăsta, cu demnitatea umană… a celor care merită, fireşte!

autor: Calin Nicolescu
https://adevarul.ro