Şi-au făcut hărţi cu gropile în care rebuturile şi resturile de materiale feroase de la uzinele din Vale erau pur şi simplu îngropate, iar cuvântul „reciclare” nu exista în vocabularul diriguitorilor din regimul comunist. În capitalism sunt mană cerească pentru disponibilizaţi, săraci dar şi hoţi deopotrivă. Grosul a fost sau este luat de cei care au pus mâna pe aceste uzine şi în loc să le menţină în producţie, s-au pus cu „lampa” pe ele şi l-eu dus la fier vechi.

Uzinele din Valea Jiului, construite în perioada regimului comunist, făceau risipă de materiale într-o perioadă în care oţelul era mai mult decât suficient. Tot ce rămânea în urma procesului de producţie, dar şi componente perfect funcţionale, în loc să fie depozitate pentru reciclare, erau pur şi simplu îngropate. Mai exista un motiv pentru care diriguitorii uzinelor comuniste apelau la acest tertip pentru că, în fond, era vorba doar de un tertip şi nicidecum de vreo măsură economică. Reciclare se făcea şi în acele vremuri, iar combinatele de la Hunedoara şi Călan abia aşteptau materialul devenit pentru unii, astăzi, la fel de preţios ca aurul. Directorii uzinelor din Valea Jiului preferau să arunce materialele pentru a putea raporta îndeplinirea planului, iar la controalele securiştilor puteau arăta depozitele goale. 

„Groapa de gunoi”

Fosta uzină care producea o mare parte din componentele folosite în minele de cărbune din Vale este un exemplu. Umirom Petroşani, actuala Gerom, avea până la Revoluţie mai multe astfel de „depozite”, iar unul dintre ele, în care sunt au fost aruncate tone de materiale feroase, este situat în apropiere de poligonul militar din Petroşani. De „comoara” îngropată au aflat şi „magneţii” care astăzi o dezgroapă pentru a-şi face rost de bani e buzunar sau în unele cazuri de pâine. Aşa se face că zona respectivă este brăzdată de adevărate tranşee săpate cu trudă pentru o bucată de metal. Marin (32) de ani merge aproape zilnic pe deal pentru a mai da de câte un „filon” de pe urma căruia să poată face bani de pâine şi uneori pentru câte o plăcere cum ar fi „păcănelele”. Ţine să precizeze de la bun început să precizeze că nu fură ci recuperează ce au aruncat alţii. „Nu sunt hoţ, muncesc pentru fier şi îl scot din pământ cu săponiul. Aici au îngropat pe timpul lui Ceauşescu tot ce nu le mai trebuia şi dacă au aruncat înseamnă că pot să iau cât vreau sau cât găsesc. Am întrebat dacă e pământul momârlanilor ca să nu facă scandal că sap şi nu este. Pentru o zi de săpat adun, dacă am noroc şi dacă bătrânul (n.r. tatăl lui) îşi aduce aminte bine zona unde este îngropat fier, şi câte 50 sau 100 de lei. Este mai bine decât să lucri la patron. El te plăteşte puţin şi dacă vrea. Am fost la construcţii şi câştigam tot atât dar munceam de-mi săreau ochii şi era tot timpul cineva în spatele meu. Muncesc şi acum dar măcar ştiu pentru ce şi am linişte”, spune bărbatul.

El Dorado de Petroşani

Marin nu este singurul care are ca principală ocupaţie „reciclarea” de nevoie. Alţi zeci de bărbaţi sunt zilnic la prospectare pe dealurile de lângă poligon pentru a mai da de urma fierului îngropat. Majoritate sunt din Bosnia- Petroşani, cartier aflat în apropiere şi binecunoscut ca extrem de sărac.

Cei mai mulţi au hărţi, virtuale este drept, făcute de bătrânii care munceau în vremea comuniştilor la uzină şi chiar au participat la îngroparea deşeurilor feroase. Cristian este unul dintre norocoşi pentru că „bătrânul” a fost şofer pe Rabă la Umirom şi a dus ani de zile peste tot ,,gunoi”. Tânărul de 28 de ani îi spune gunoi pentru că nimeni nu-l poate revendica iar în acte nici măcar nu există aceste depozite de deşeuri. A făcut bani buni de pe urma ponturilor date de tatăl său, aşa că s-a ocupat doar de fier vechi. „Vara mergeam la munte după fructe şi ciuperci şi toamna căutam fier pe la fosta preparaţie de la Petrila. M-au bătut paznicii, intrau mascaţii peste noi în case. Au fost mari scandaluri şi de aceea am renunţat. Anul trecut şi anul acesta nu m-am mai dus la munte pentru că m-am descurcat bine”, spune tânărul. Nu toţi sunt însă la fel de norocoşi dar nu se plâng. Chiar dacă nu ştiu unde sunt gropile de fier vechi, tot reuşesc să scoată bani de buzunar. În special de pe urma deplasării când se mai „lipesc” de câte o şină de cale ferată sau o ţeavă puse să ţină gardurile localnicilor din zonă. În plus mai au şi o altă facilitate a aceluiaşi fost mamut industrial pe care-l dezmembrează bucată cu bucată. Turnul de apă al Umiromului, nefolosit de mulţi ani a devenit atracţie pentru magneţi. Deja tot ce era de recuperat s-a luat. Bolţarii, scările de fier ori alte componente ce puteau fi valorificate au fost furate. Acum a mai rămas doar armătura din pereţii de beton. Magneţii nu se lasă însă descurajaţi şi cu baroasele mărunţesc pereţii pentru un pumn de fier beton. Exemplul Umiromului este întâlnit şi în alte localităţi din Valea Jiului, iar pagubele nu sunt de neglijat. Totuşi, păgubiţi nu prea există pentru că mamuţii industriali sunt falimentari ori au dispărut cu totul, graţie şi „magneţilor”.