Contestaţie la măsura arestului preventiv

Primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă vrea să fie eliberat din închisoare şi a formulat contestaţie la decizia magistraţilor de prelungire a arestului preventiv cu încă 30 de zile.

resmeritaJudecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie pentru încă 30 de zile pentru Cornel Resmeriţă, Tudor Breazu, Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia, dar toţi au formulat contestaţie, care urmează să se judece tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un termen ce va fi stabilit.
Ridicat de acasă de mascaţi, primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (PSD), a fost arestat preventiv în data de 10 februarie, în dosarul „Gala Bute”. Resmeriţă este cercetat de procuroriia DNA după ce ar fi primit „cu dedicaţie” fonduri de la MDRT, condus de Elena Udrea, pe care le-a direcţionat către Termogaz Company, societate controlată de Adrian Gărdean, în baza unui contract supraevaluat. Lui Cornel Resmeriţă i se impută un prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei.



« (Știre anterioară)